Dicționare ale limbii române

10 definiții pentru înțelegător

ÎNȚELEGĂTÓR, -OÁRE, înțelegători, -oare, adj. Care are înțelegere pentru situația cuiva; p. ext. bun, mărinimos. – Înțeleg (prez. ind. al lui înțelege) + suf. -ător.
ÎNȚELEGĂTÓR, -OÁRE, înțelegători, -oare, adj. Care are înțelegere pentru situația cuiva; p. ext. bun, mărinimos. – Înțeleg (prez. ind. al lui înțelege) + suf. -ător.
ÎNȚELEGĂTÓR, -OÁRE, înțelegători, -oare. adj. Care are înțelegere pentru situația (grea a) cuiva. Sînt om înțelegător. DUMITRIU, N. 115. Însușirile lui artistice apar așa de mari, încît tineretul și personalitățile înțelegătoare alcătuiesc subscripții în folosul lui [Eminescu]. SADOVEANU, E. 69.
înțelegătór adj. m., pl. înțelegătóri; f. sg. și pl. înțelegătoáre
înțelegătór adj. m., pl. înțelegătóri; f. sg. și pl. înțelegătoáre
ÎNȚELEGĂTÓR adj. 1. binevoitor, compătimitor, îngăduitor, mărinimos, milos, milostiv, (înv.) milosârd, priincios, priitor. (A fost ~ cu nevoile lor.) 2. v. bun.
ÎNȚELEGĂTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) Care dă dovadă de înțelegere; predispus să înțeleagă o situație grea; binevoitor. Om ~. Atitudine ~oare. /înțeleg + suf. ~ător
înțelegător a. care înțelege.
înțelegătór, -oáre adj. Care înțelege, cuminte, raționabil, dócil, supus: copil înțelegător.
ÎNȚELEGĂTOR adj. 1. binevoitor, compătimitor, îngăduitor, mărinimos, milos, milostiv, (înv.) milosîrd, priincios, priitor. (A fost ~ cu nevoile lor.) 2. bun, cumsecade, îngăduitor, omenos, (înv.) omenit. (Ce om ~ !)

înțelegător dex online | sinonim

înțelegător definitie

Intrare: înțelegător
înțelegător adjectiv