ÎNȚĂRCĂTOÁRE, înțărcători, s. f. Loc de pășune, de obicei depărtat de stână, unde se țin mieii după înțărcare. – Înțărca + suf. -ătoare.

ÎNȚĂRCĂTOÁRE, înțărcători, s. f. Loc de pășune, de obicei depărtat de stână, unde se țin mieii după înțărcare. – Înțărca + suf. -ătoare.

ÎNȚĂRCĂTOÁRE, înțărcători, s. f. Loc de pășunat pentru oi, pînă la înțărcatul mieilor. De pe la înțărcători, am prăpădit drumul. CREANGĂ, A. 30. Stînele de oi așezate vara... pe înțărcătorile unui munte. ODOBESCU, S. I. 228.

înțărcătoáre s. f., g.-d. art. înțărcătórii; pl. înțărcătóri

înțărcătoáre s. f., g.-d. art. înțărcătórii; pl. înțărcătóri

ÎNȚĂRCĂTOÁRE ~óri f. Loc unde sunt păscuți izolat mieii înțărcați. /a înțărca + suf. ~ătoare

înțărcătoare f. țarc de vite: de pe la înțărcători am pierdut drumul CR.

înțărcătoáre f., pl. orĭ. Țarc de înțărcat meiĭ.

înțărcătórĭ f. pl. (d. țarc). Timpu cînd cĭobaniĭ duc oile în țarc ca să le scoată la muls (pe înserate). – Și țărc-, ca lergătoare față de alerg.