ÎNȘURUBÁ, înșurubez, vb. I. Tranz. 1. A da unui șurub sau altei piese filetate o mișcare de rotație, astfel încît să pătrundă într-un material sau într-o piesă filetată. Înșurubez o piuliță. Înșurubez un bec electric. ▭ Omul... începuse să taie ceva, să lipească și să înșurubeze ceva. C. PETRESCU, C. V. 139. ◊ Fig. Țipă jandarmul, înșurubîndu-și arma la umăr. CAMILAR, N. I 233. ♦ Refl. Fig. A se învîrti în spirală. În ciuda frigului și vîntului tăios pe care-l auzeau... cum plînge înșurubîndu-se în hornul sobei de tuci stinse, totuși afară stătea cineva și-i privea. DUMITRIU, V. L. 29. 2. Fig. A încurca, a înfunda (pe cineva). Îl înșuruba în articole de legi, il purta la judecătorie. PAS, Z. I 151. – Variantă: înșurupá vb. I.

ÎNȘURUPÁ vb. I v. înșuruba.

înșurupà v. a pune șurupul.

înșurubéz (est) și -péz (vest) v. tr. (d. șurub și șurup). Vîr un șurub: înșurubez un șurub. V. refl. Șurubu s’a înșurubat bine.