Dicționare ale limbii române

11 definiții pentru înșuruba

ÎNȘURUBÁ, înșurubez, vb. I. Tranz. A strânge un șurub prin învârtire pentru a fixa, a prinde ceva; p. ext. a fixa în locașul ei o piesă cu ghivent. ♦ A asambla două piese prevăzute cu ghivent. – În + șurub.
ÎNȘURUBÁ, înșurubez, vb. I. Tranz. A strânge un șurub prin învârtire pentru a fixa, a prinde ceva; p. ext. a fixa în locașul ei o piesă cu ghivent. ♦ A asambla două piese prevăzute cu ghivent. – În + șurub.
ÎNȘURUBÁ, înșurubez, vb. I. Tranz. 1. A da unui șurub sau altei piese filetate o mișcare de rotație, astfel încît să pătrundă într-un material sau într-o piesă filetată. Înșurubez o piuliță. Înșurubez un bec electric. ▭ Omul... începuse să taie ceva, să lipească și să înșurubeze ceva. C. PETRESCU, C. V. 139. ◊ Fig. Țipă jandarmul, înșurubîndu-și arma la umăr. CAMILAR, N. I 233. ♦ Refl. Fig. A se învîrti în spirală. În ciuda frigului și vîntului tăios pe care-l auzeau... cum plînge înșurubîndu-se în hornul sobei de tuci stinse, totuși afară stătea cineva și-i privea. DUMITRIU, V. L. 29. 2. Fig. A încurca, a înfunda (pe cineva). Îl înșuruba în articole de legi, il purta la judecătorie. PAS, Z. I 151. – Variantă: înșurupá vb. I.
înșurubá (a ~) vb., ind. prez. 3 înșurubeáză
înșurubá vb., ind. prez. 1 sg. înșurubéz, 3 sg. și pl. înșurubeáză
ÎNȘURUBÁ vb. (TEHN.) a strânge, (pop.) a șurubui, (reg.) a șurubi. (A ~ piulița.)
A înșuruba ≠ a deșuruba
A ÎNȘURUBÁ ~éz tranz. 1) (obiect) A fixa printr-un șurub. 2) (piulițe) A îmbrăca pe filetul unui șurub (prin răsucire). /în + șurub
înșurubéz (est) și -péz (vest) v. tr. (d. șurub și șurup). Vîr un șurub: înșurubez un șurub. V. refl. Șurubu s’a înșurubat bine.
ÎNȘURUBA vb. a strînge, (pop.) a șurubui, (reg.) a șurubi. (A ~ piulița.)
înșuruba, înșurubez v. t. 1. a avea contact sexual cu o femeie. 2. (pol.) a condamna la închisoare. 3. a bate foarte rău. 4. a imobiliza, a anihila.

înșuruba dex online | sinonim

înșuruba definitie

Intrare: înșuruba
înșuruba verb grupa I conjugarea a II-a