Dicționare ale limbii române

2 intrări

12 definiții pentru înșiruit

ÎNȘIRUÍ, înșírui, vb. IV. Tranz. 1. A înșira mărgele. ♦ A așeza în șir, la rând. 2. Fig. A expune pe rând, a enumera. – În + șir + suf. -ui.
ÎNȘIRUÍ, înșírui, vb. IV. Tranz. 1. A înșira mărgele. ♦ A așeza în șir, la rând. 2. Fig. A expune pe rând, a enumera. – În + șir + suf. -ui.
ÎNȘIRUÍ, înșírui, vb. IV. Tranz. 1. (Cu privire la mărgele) A înșira. Boabele între ele înseși fiind neatîrnate, sînt numai petrecute și înșiruite pe același fir. CARAGIALE, O. III 220. ♦ (Cu privire la alte lucruri) A așeza în șir. Frusinica înșirui semănătorile, trase de cîte patru cai, pe drumul din capătul ogoarelor. MIHALE, O. 442. ◊ Refl. Broboane de sudoare rece i se înșiruiau pe frunte. DUMITRIU, B. F. 159. Erau mulți și n-ar fi încăput în odăile care se înșiruiau, dînd din una în alta. PAS, Z. I 175. ♦ (Cu privire la unități militare) A așeza în ordine de marș sau de bătaie. Pornirăm amîndoi pe jos spre casa clucerului, la care, în urma noastră, ceaușul de slujitori înșiruia oameni de jur împrejur. GHICA, S. A. 51. Acela voinic, Noi că l-am văzut În gura rîului Oști înșiruind, Cai buni împărțind. PĂSCULESCU, L. P. 62. ◊ Refl. Oștirea că mi-i gonea, După ei se-nșiruia Și de loc mi-i ajungea. ȘEZ. VIII 166. 2. A expune pe rînd, a enumera. Nu ne face cinste să înșiruim pricinile pentru care... GOLESCU, Î. 87. 3. (Învechit) A înconjura, a îngrădi. Toată fața zidului despre curte înșiruită cu un lanț de fier. GOLESCU, Î. 47.
înșiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înșírui, 3 înșíruie, imperf. 3 sg. înșiruiá; conj. prez. 3 să înșíruie
înșiruí vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. înșírui, 3 sg. și pl. înșíruie, imperf. 3 sg. înșiruiá
ÎNȘIRUÍ vb. 1. v. alinia. 2. v. înșira. 3. v. succeda. 4. v. enumera.
ÎNȘIRUÍT adj. v. aliniat.
înșiruì v. a pune în șir: umblă înșiruiți ISP.
înșír, a v. tr. (d. șir. V. deșir). Așez în șir pin ajutoru unuĭ băț, uneĭ ațe saŭ fixînd pe loc: a înșira covrigiĭ pe băț, mărgelele pe ață: oștile, santinelele pe drum. Fig. Expun, povestesc: să-țĭ înșir cum s’a întîmplat! V. refl. Mă așez în șir. Înșiră-te, mărgărite (mărgăritarule), lungește-te, vorbă, fără să te maĭ sfîrșeștĭ (vorbe scoase dintr’o poveste care nu se maĭ sfîrșea și aplicate povestirilor prea lungĭ. În vest înșir’te și șir’te, mărgărite). – Și înșiruĭ, înșiruĭésc și șiruĭésc: gunoaĭele se înșiruĭe în grămezĭ (ChN. I, 145).
2) șiruĭésc v. tr. V. înșiruĭesc.
ÎNȘIRUI vb. 1. a (se) alinia, a (se) înșira, a (se) ordona, a (se) rîndui, (înv. și reg.) a (se) șirui. (S-au ~ în tăcere.) 2. a (se) înșira, (pop.) a (se) înfira. (A ~ mărgelele pe ață.) 3. a se înșira, a se perinda, a se rîndui, a se succeda, a urma. (Zilele se ~ unele după altele.) 4. a enumera, a înșirui, (înv.) a număra. (A ~ toate avantajele metodei.)
ÎNȘIRUIT adj. aliniat, înșirat, rînduit. (Coloane ~.)

înșiruit dex online | sinonim

înșiruit definitie

Intrare: înșirui
înșirui verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a
Intrare: înșiruit
înșiruit adjectiv