ÎNȘEUÁ, înșeuez, vb. I. Tranz. A pune șaua pe un animal de călărie; a înșela (1). – În + șa.

ÎNȘEUÁT, -Ă, înșeuați, -te, adj. (Despre animale de călărie) Căruia i s-a pus șaua. – V. înșeua.

ÎNȘEUÁ, înșeuez, vb. I. Tranz. A pune șaua pe un animal de călărie; a înșela (1). – În + șa.

ÎNȘEUÁT, -Ă, înșeuați, -te, adj. (Despre animale de călărie) Căruia i s-a pus șaua. – V. înșeua.

ÎNȘEUÁ, înșeuez, vb. I. Tranz. (Cu privire la animale de călărie) A pune șaua; a înșela². Și-n grajd de piatră că intra... Pe murgul că-nșeua. TEODORESCU, P. P. 433. (Cu pronunțare regională) Atuncea i-au zis căluțul:... mă-nșăuază bine, pune-mi frîul în gură și apoi sui-te pe mine. SBIERA, P. 62. Ș-un cal iute-mi înșăuați, Puneți șaua bărbătește, Să încalec voinicește! ALECSANDRI, P. P. 59.

ÎNȘEUÁT, -Ă, înșeuați, -te, adj. (Despre animale de călărie) Cu șaua pe el; înșelat. Șoimaru chemă pe Lie și-i porunci să-i gătească murgul și să-l ție înșeuat. SADOVEANU, O. VII 160. Calu-i alb, un bun tovarăș, Înșeuat așteapt-afară. EMINESCU, O. I 103. N-apucă a auzi cuvintele mele și Zoe ieși sărind de bucurie și spuindu-mi că la scară este un cal înșeuat pentru mine. BOLINTINEANU, O. 347.

înșeuá (a ~) (-ua) vb., ind. prez. 3 înșeueáză (-uea-), 1 pl. înșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să înșeuéze; ger. înșeuấnd (-uând)

înșeuá vb. (sil. -ua), ind. prez. 1 sg. înșeuéz, 3 sg. și pl. înșeueáză, 1 pl. înșeuăm (sil. -uăm); conj. prez. 3 sg. și pl. înșeuéze (sil. -ue-); ger. înșeuând (sil. -uând)

ÎNȘEUÁ vb. (înv.) a înșela. (A ~ calul.)

ÎNȘEUÁT adj. (înv.) înșelat. (Cal ~.)

A înșeua ≠ a deșeua

A ÎNȘEUÁ ~éz tranz. (animale de călărie, în special cai) A prevedea cu șa. [Sil. -șe-ua] /în + șa + suf. ~ua

înșeuà v. a pune șeaua: un cal iute ’mi înșeuați POP.

înșeŭéz, -á v. tr. Formă maĭ rară îld. înșel (pun șaŭa).

ÎNȘEUA vb. (înv.) a înșela. (A ~ calul.)

ÎNȘEUAT adj. (înv.) înșelat. (Cal ~.)