ÎNȘEUÁ, înșeuez, vb. I. Tranz. A pune șaua pe un animal de călărie; a înșela (1). – În + șa.

ÎNȘEUÁ, înșeuez, vb. I. Tranz. A pune șaua pe un animal de călărie; a înșela (1). – În + șa.

ÎNȘEUÁ, înșeuez, vb. I. Tranz. (Cu privire la animale de călărie) A pune șaua; a înșela2. Și-n grajd de piatră că intra... Pe murgul că-nșeua. TEODORESCU, P. P. 433. (Cu pronunțare regională) Atuncea i-au zis căluțul:... mă-nșăuază bine, pune-mi frîul în gură și apoi sui-te pe mine. SBIERA, P. 62. Ș-un cal iute-mi înșăuați, Puneți șaua bărbătește, Să încalec voinicește! ALECSANDRI, P. P. 59.

înșeuá (a ~) (-ua) vb., ind. prez. 3 înșeueáză (-uea-), 1 pl. înșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să înșeuéze; ger. înșeuấnd (-uând)

înșeuá vb. (sil. -ua), ind. prez. 1 sg. înșeuéz, 3 sg. și pl. înșeueáză, 1 pl. înșeuăm (sil. -uăm); conj. prez. 3 sg. și pl. înșeuéze (sil. -ue-); ger. înșeuând (sil. -uând)

ÎNȘEUÁ vb. (înv.) a înșela. (A ~ calul.)

A înșeua ≠ a deșeua

A ÎNȘEUÁ ~éz tranz. (animale de călărie, în special cai) A prevedea cu șa. [Sil. -șe-ua] /în + șa + suf. ~ua

înșeuà v. a pune șeaua: un cal iute ’mi înșeuați POP.

înșeŭéz, -á v. tr. Formă maĭ rară îld. înșel (pun șaŭa).

ÎNȘEUA vb. (înv.) a înșela. (A ~ calul.)