Dicționare ale limbii române

ÎNȘELÁ, înșél, vb. I. I. Tranz. (Înv.) A pune șaua pe cal, a înșeua. II. 1. Tranz. A induce în eroare, a abuza de buna-credință a cuiva; a amăgi. ◊ Expr. A înșela așteptările = a dezamăgi. ♦ (Despre simțuri, facultăți psihice) A nu (mai) funcționa bine, a da o imagine eronată, neconformă realității. Mă înșală memoria. 2. Refl. A-și forma o părere eronată despre cineva sau ceva; a greși. 3. Tranz. A încălca fidelitatea conjugală; p. gener. a fi necredincios în dragoste. ♦ A ademeni, a seduce o fată, o femeie. – Lat. in-sellare.
ÎNȘELÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înșela și rezultatul ei; înșelăciune; iluzie. – V. înșela.
ÎNȘELÁ, înșél, vb. I. I. Tranz. (Înv.) A pune șaua pe cal, a înșeua. II. 1. Tranz. A induce în eroare, a abuza de buna-credință a cuiva; a amăgi. ◊ Expr. A înșela așteptările = a dezamăgi. ♦ (Despre simțuri, facultăți psihice) A nu (mai) funcționa bine, a da o imagine eronată, neconformă realității. Mă înșală memoria. 2. Refl. A-și forma o părere eronată despre cineva sau ceva; a greși. 3. Tranz. A încălca fidelitatea conjugală; p. gener. a fi necredincios în dragoste. ♦ A ademeni, a seduce o fată, o femeie. – Lat. in-sellare.
ÎNȘELÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înșela și rezultatul ei; înșelăciune; iluzie. – V. înșela.
ÎNȘELÁ1, înșél, vb. I. 1. Tranz. (Cu privire la persoane) A induce în eroare, a abuza de buna-credință a cuiva; a amăgi. Toți vor să te înșele... Pentru că ești prea bun. CAMIL PETRESCU, U. N. 37. Cugeta că... mai cu șoalda, mai cu prefăcătorii, să înșele pe Făt-Frumos. ISPIRESCU, L. 109. ◊ Expr. A înșela așteptările (cuiva) = a dezamăgi (pe cineva). ◊ Absol. Înșală la cîntar. ♦ (Subiectul e un abstract) A face să creadă altceva decît e în realitate. Iar mamei, – doamne, cum aș vrea Credința s-o înșele! Să-i spui că m-ai lăsat rănit La Turnu-Măgurele. COȘBUC, P. I 78. Cred că nu mă-nșală memoria. CARAGIALE, O. III 147. Ori părerea mă înșală, ori s-a strica vremea. CREANGĂ, P. 265. Arald! de nu mă-nșală privirea, tu ești mort. EMINESCU, O. I 97. ♦ A falsifica. Apa acestor fierturi e înșelată și prefăcută printr-o fermentație de tărîțe de grîu și mei. SADOVEANU, Z. C. 65. 2. Refl. A cădea în eroare; a greși. De înșelat la numărătoare, nu m-am înșelat. Nu mă înșel niciodată. DUMITRIU, N. 260. Nu m-am înșelat în credința mea. ISPIRESCU, L. 304. Iaca așa se poate înșela omul de multe ori, cînd nici n-a gîndit. CREANGĂ, A. 61. 3. Tranz. A trăda în dragoste, a fi infidel. Bărbatu-meu... nu s-a putut plînge că l-am înșelat. CREANGĂ, P. 4. Foaie verde lemn uscat, Mîndră rău m-a înșelat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 159.
ÎNȘELÁ2, înșél, vb. I. Tranz. (Învechit, cu privire la animale de călărie) A înșeua. Făt-Frumos înșelă și înfrînă calul. ISPIRESCU, L. 4. Înșală-și badea murgul Și se duce ca vîntul, Nu-l înșală cu curele, Să meargă, să-i fie jele, Ci-l înșală cu mătasă Și se duce și mă lasă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 250.
ÎNȘELÁRE2, înșelări, s. f. (Rar) Acțiunea de a înșela2; înșeuare.
ÎNȘELÁRE1, înșelări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) înșela1; inducere în eroare, înșelăciune. ◊ Expr. Înșelare a așteptărilor cuiva (sau a unei așteptări) = dezamăgire. Prin această înșelare a unei anumite așteptări ne explicăm, în parte, nereușita «Năpastei», care merită cu totul altă soartă. GHEREA, ST. CR. II 133. 2. Iluzie. Celor care asudă lacrimi și sînge în robie li se dă înșelarea unui vis într-un liman veșnic. SADOVEANU, P. M. 139.
înșelá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșél, 3 înșálă; conj. prez. 3 să înșéle
înșeláre s. f., g.-d. art. înșelắrii
înșelá vb., ind. prez. 1 sg. înșél, 3 sg. și pl. înșálă; conj. prez. 3 sg. și pl. înșéle
înșeláre s. f.. g.-d. art. înșelării; pl. înșelări
ÎNȘELÁ vb. 1. a ademeni, a amăgi, a încânta, a minți, a momi, a păcăli, a prosti, a purta, a trișa, (livr.) a iluziona, (înv. și reg.) a juca, a planisi, a poticări, a prilesti, a sminti, a smomi, a șutili, (reg.) a șugui, (Transilv. și Ban.) a celui, (Munt.) a mâglisi, (Transilv.) a tășca, (înv.) a aromi, a blăzni, a gâmbosi, a măguli, a mistifica, a surprinde, (fam.) a duce, a fraieri, a șmecheri, (fam. fig.) a arde, a frige, a încălța, a pingeli, a pingelui, a pârli, a potcovi, a prăji, (Mold. fig.) a boi, (înv. fig.) a luneca. (I-a ~ cu vorbe frumoase.) 2. a trăda, (înv.) a vicleni, (fam. fig.) a încornora. (Și-a ~ nevasta.) 3. v. escroca. 4. a greși. (S-a ~ în privința lui.)
ÎNȘELÁ vb. v. înșeua.
ÎNȘELÁRE s. 1. ademenire, amăgire, înșelăciune, înșelătorie, momire, păcăleală, păcălire, păcălit, prostire, prostit, trișare, (livr.) iluzionare, (reg.) păcală, (Transilv. și Ban.) celșag, celuială, celuire, (Munt.) mâgliseală, mâglisire, (înv.) măglisitură, prilăstire, (fam. fig.) pingelire, pingeluială, pingeluire. (~ cuiva cu vorbe mincinoase.) 2. trădare. (~ soției.) 3. v. escrocare.
ÎNȘELÁRE s. v. înșeuare.
A ÎNȘELÁ1 înșél tranz. 1) (persoane) A face să se înșele (recurgând la diverse mijloace necinstite); a păcăli; a amăgi; a minți. 2) (despre auz, văz, memorie etc.) A înceta de a mai sluji normal. Auzul îl înșală (pe cineva). 3) (persoane, mai ales femei) A determina la relații sexuale prin promisiuni false; a ademeni; a seduce. 4) (soțul sau soția) A jigni prin încălcarea fidelității conjugale. /<lat. insellare
A SE ÎNȘELÁ mă înșél intranz. A lua un neadevăr drept adevăr; a cădea în eroare; a se păcăli; a se amăgi. ◊ ~ în așteptările sale a se dezamăgi; a se deziluziona. /<lat. insellare
înșelà v. 1. a induce în eroare (întrebuințând viclenia sau minciuna), a minți cu acest scop: înșală pe toată lumea; 2. a comite infidelități; 3. a cădea în eroare: se înșală ușor. [Aplicațiune metaforică a verbului precedent: a pune șeaua, adică a acoperi calul, de unde noțiunea de a acoperi, a ascunde].
înșelà v. a pune șeaua, a încăleca: Făt-frumos înșelă și înfrâna calul ISP.
înșél, a v. tr. d. șea, șa, pl. șele, pin aluz. la șireteniile întrebuințate cu calu pînă-l deprinzĭ să sufere șaŭa. [Cp cu pingelesc, potcovesc, încalț, căptușesc, boĭesc; it. sellare, pv. ensellar, fr. seller, sp. ensillar, pg. sellar. – Se conjugă ca deșel]. Pun șaŭa caluluĭ: a înșela calu. (Se zice și înșeŭez, ca îngreuĭez pe lîngă ingrelez). Fig. Amăgesc, induc în eroare pin faptă saŭ pin vorbă: l-a înșelat c’un franc la socoteală. Comit infidelitățĭ. Seduc. A înșela la cantar, a da lipsă cîntărind. V. refl. Greșesc: m’am înșelat la socoteală, în privința drumuluĭ. V. păcălesc, escrochez, mistific.
ÎNȘELA vb. 1. a ademeni, a amăgi, a încînta, a minți, a momi, a păcăli, a prosti, a purta, a trișa, (livr.) a iluziona, (înv. și reg.) a juca, a planisi, a poticări, a prilesti, a sminti, a smomi, a șutili, (reg.) a șugui, (Transilv. și Ban.) a celui, (Munt.) a mîglisi, (Transilv.) a tășca, (înv.) a aromi, a blăzni, a gîmbosi, a măguli, a mistifica, a surprinde, (fam.) a duce, a fraieri, a șmecheri, (fam. fig.) a arde, a frige, a încălța, a pingeli, a pingelui, a pîrli, a potcovi, a prăji, (Mold. fig.) a boi, (înv. fig.) a luneca. (I-a ~ cu minciuni.) 2. a trăda, (înv.) a vicleni, (fam. fig.) a încornora. (Și-a ~ nevasta.) 3. a escroca, a pungăși, (Mold.) a șufări, (fam.) a coțcări, a potlogări, a șmecheri. (Pentru ce m-ai ~ la bani?) 4. a greși. (S-a ~ în privința lui.)
înșela vb. v. ÎNȘEUA.
înșelare s. v. ÎNȘEUARE.
ÎNȘELARE s. 1. ademenire, amăgire, înșelăciune, înșelătorie, momire, păcăleală, păcălire, păcălit, prostire, prostit, trișare, (livr.) iluzionare, (reg.) păcală, (Transilv. și Ban.) celșag, celuială, celuire, (Munt.) mîgliseală, mîglisire, (înv.) măglisitură, prilăstire, (fam. fig.) pingelire, pingeluială, pingeluire. (~ cuiva prin vorbe mincinoase.) 2. trădare. (~ soției.) 3. escrocare, pungășire, (fam.) potlogărire. (~ unei persoane.)
DECIPIMUR SPECIE RECTI (lat.) aparența frumoasă înșală – Horațiu, „Ars poetica”, 25.
MANN WIRD NIE BETROGEN, MAB BETRÜGT SICH SELBST (germ.) nimeni nu te poate înșela, te înșeli numai tu însuți – Goethe, „Maximen und Reflexionen”. Dacă ai căzut victima unei înșelătorii, înseamnă că eroarea se află în tine.
A FI ÎNȘELAT a se fraieri, a înghiți corcodușa, a se lăsa dus cu preșul / cu zăhărelul, a se lăsa dus de nas, a lua plasă / țeapă, a se pârli, a pica de fazan, a se prăji, a pune botul, (d. bărbați) a purta coarne, a rămâne de fazan.
A ÎNȘELA a aburi, a o arde în terțe, a arunca praf în ochi, a arunca șperlă-n ochi, a beli, a ciupi la cântar, a cobzări, a da țeapă, a duce, a duce cu cobza / cu iordanul / cu muia / cu preșul, a se face broască la pământ, a face (pe cineva) din vorbe, a face figura, a-i face (cuiva) pontul, a fenta, a fraieri, a lăsa cu buzele umflate, a lăsa țuț, a lifta, a o da în tangou, a pârli, a potcovi, a prăji, a prinde în mreje, a prosti, a pungăși, a sfănțui, a șmecheri, a șmenui, a traduce, a trage o contră, a trage în piept / pe sfoară, a trage o țeapă (cuiva), a țepui, a umbla cu cața / șahăr-mahăr / șoalda, a zvârli praf / șperlă în ochii cuiva.
a înșela așteptările cuiva expr. a dezamăgi pe cineva, a decepționa pe cineva.
a-și înșela / a-și păcăli foamea expr. a mânca frugal.

înșelare dex online | sinonim

înșelare definitie

Intrare: înșelare (amăgire)
înșelare substantiv feminin
Intrare: înșelare (înșeuare)
înșelare substantiv feminin
Intrare: înșela (înșeua)
înșela 1 înșeua conjugarea I grupa I verb tranzitiv
Intrare: înșela (amăgi)
înșela 2 amăgi conjugarea I grupa I verb