ÎNȘELĂCIÚNE, înșelăciuni, s. f. Inducere în eroare, înșelătorie; p. ext. escrocherie, fraudă. – Înșela + suf. -ăciune.

ÎNȘELĂCIÚNE, înșelăciuni, s. f. Inducere în eroare, înșelătorie; p. ext. escrocherie, fraudă. – Înșela + suf. -ăciune.

ÎNȘELĂCIÚNE, înșelăciuni, s. f. Inducere în eroare; p. ext. escrocherie, fraudă. V. minciună. S-au întrebuințat felurite mijloace – blândețea, înșelăciunea, forța brutală – de prisos. BART, S. M. 90. (Cu pronunțare regională) I-au fost luat banii prin înșălăciune și tîlhărie. NEGRUZZI, S. I 86.

înșelăciúne s. f., g.-d. art. înșelăciúnii; pl. înșelăciúni

înșelăciúne s. f., g.-d. art. înșelăciúnii; pl. înșelăciúni

ÎNȘELĂCIÚNE s. 1. v. înșelare. 2. v. adulter. 3. v. escrocherie. 4. v. înșelătorie. 5. înșelătorie, păcăleală, (fam.) cacealma. (A suferit o ~.)

înșelăciune f. 1. acțiunea de a (se) înșela; 2. mijloc întrebuințat pentru a înșela.

înșelăcĭúne f. (d. înșelat, part. d. înșel). Acțiunea de a înșela, fraudă: șarlataniĭ trăĭesc din înșelăcĭune (saŭ cu înșelăcĭunea).

ÎNȘELĂCIUNE s. 1. ademenire, amăgire, înșelare, înșelătorie, momire, păcăleală, păcălire, păcălit, prostire, prostit, trișare, (livr.) iluzionare, (reg.) păcală, (Transilv. și Ban.) celșag, celuială, celuire, (Munt.) mîgliseală, mîglisire, (înv.) măglisitură, prilăstire, (fam. fig.) pingelire, pingeluială, pingeluire. (~ cuiva prin vorbe mincinoase.) 2. (JUR.) adulter, infidelitate, necredință, (înv.) preacurvie, preacurvire, preaiubire, viclenie, (fig.) trădare. (~ în relațiile conjugale.) 3. escrocherie, hoție, impostură, înșelătorie, pungășeală, pungășie, șarlatanie, șmecherie, (livr.) tripotaj, (rar) șarlatanerie, șarlatanism, șmecherlîc, (pop. și fam.) pezevenclîc, potlogărie, (Mold.) șolticărie, (înv.) calpuzanlîc, matrapazlărie, meșteșug, șălvirie, (înv., în Mold.) șulerie, (fam.) coțcărie, matrapazlîc, pehlivănie, pișicherlîc, șmechereală, (înv. fam.) coțcă, (fig.) panglicărie, scamatorie. (Se ține numai de ~i.) 4. înșelătorie, (rar) mistificare, (înv. și reg.) marghiolie. (Un act de ~ grosolan.) 5. înșelătorie, păcăleală, (fam.) cacealma. (A suferit o ~.)

ÎNȘELĂCIÚNE (< înșela) s. f. 1. Inducere în eroare; p. ext. escrocherie, fraudă. 2. (Dr.) Infracțiune constând în inducerea în eroare și păgubirea unei persoane prin prezentarea drept adevărate a unor fapte mincinoase sau invers, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altcineva un anumit folos material.