înălbit definitie

31 definiții pentru înălbit

ÎNĂLBÍ, înălbesc, vb. IV. Tranz. A face să devină alb. ♦ Intranz. și refl. (Rar) A deveni alb, a părea alb. [Var.: (reg.) nălbí vb. IV] – În + albi.
ÎNĂLBÍT1 s. n. Faptul de a (se) înălbi; înălbire. – V. înălbi.
ÎNĂLBÍT2, -Ă, înălbiți, -te, adj. Albit2. [Var.: (reg.) nălbít, -ă adj.] – V. înălbi.
NĂLBÍ vb. IV v. înălbi.
NĂLBÍT, -Ă adj. v. înălbit2.
ÎNĂLBÍ, înălbesc, vb. IV. Tranz. A face să devină alb. ♦ Intranz. și refl. (Rar) A deveni alb, a părea alb. [Var.: (reg.) nălbí vb. IV] – În + albi.
ÎNĂLBÍT1 s. n. Faptul de a înălbi; înălbire. – V. înălbi.
ÎNĂLBÍT2, -Ă, înălbiți, -te, adj. Albit2. [Var.: (reg.) nălbít, -ă adj.] – V. înălbi.
NĂLBÍ vb. IV v. înălbi.
NĂLBÍT, -Ă adj. v. înălbit2.
ÎNĂLBÍ, înălbesc, vb. IV. Tranz. A face să devină alb. [Fulgii] au coborît leneși, tremurători și au înălbit pînă în zare fața pămîntului. SADOVEANU, O. VII 331. Pe scări de marmură, prin vechi portaluri, Pătrunde luna, inălbind păreții. EMINESCU, O. I 202. ♦ Intranz. (Rar) A deveni alb, a părea alb. Fluturașul argintiu Înălbește în albastru. BELDICEANU, P. 58. – Variantă: nălbí (DELAVRANCEA, S. 165) vb. IV.
ÎNĂLBÍT1 s. n. Faptul de a înălbi. Înălbitul pînzei.
ÎNĂLBÍT2, -Ă, înălbiți, -te, adj. Albit2. Ca pe o tîmplă înălbită... se zăresc zăpezile. BOGZA, C. O. 45. Pe cîmpia înălbită, netedă, strălucitoare, Se văd insule de codri. ALECSANDRI, P. A. 114. – Variantă: nălbít, -ă (DELAVRANCEA, S. 33) adj.
NĂLBÍ vb. IV v. înălbi.
NĂLBÍT, -Ă adj. v. înălbit.
!înălbí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbésc, imperf. 3 sg. înălbeá; conj. prez. 3 să înălbeáscă
!înălbít (î-năl-/în-ăl-) s. n.
înălbí vb. (sil. mf. în-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbésc, imperf. 3 sg. înălbeá; conj. prez. 3 sg. și pl. înălbeáscă
înălbít s. n. (sil. mf. în-)
ÎNĂLBÍ vb. v. albi.
ÎNĂLBÍT adj. v. albit.
A (se) înălbi ≠ a (se) înnegri
A ÎNĂLBÍ ~ésc 1. tranz. A face să se înălbească. ~ rufele. 2. intranz. pop. A se vedea alb (pe un fond închis); a bate în alb. [Sil. în-ăl-] /în + a albi
A SE ÎNĂLBÍ mă ~ésc intranz. 1) A deveni alb; a căpăta culoarea albă. 2) A pierde culoarea inițială sub acțiunea unor factori externi (soare, ploi). 3) fig. (ființe) A face să devină cărunt; a încărunți.1 s-au ~it tâmplele. /în + a albi
înălbi v. 1. a albi: câte oase au înălbit! POP.; 2. a se face alb: se înălbi ca ceara. [Lat INALBESCERE]. V. nălbi.
nălbì v. 1. a înălbi; 2. a albi pânza.
nălbit n. albitul pânzei.
albésc v. tr. (d. alb). Fac alb: a albi pînză. V. intr. Devin alb la păr: am albit de atîtea nevoĭ. Apar în alb: începeaŭ să se vadă casele albind. V. refl. Devin alb: rufele s’aŭ albit. – Și înălbesc (tr. și refl.).
înălbésc, V. albesc.
ÎNĂLBI vb. a (se) albi, (reg.) a (se) bili. (A ~ pînza.)
ÎNĂLBIT adj. albit. (Pînză ~.)

înălbit dex

Intrare: înălbi
înălbi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
  • silabisire: în-
nălbi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: înălbit (adj.)
înălbit 1 adj. adjectiv
  • silabisire: î-năl-bit, în-ăl-bit
nălbit
Intrare: înălbit (s.n.)
înălbit 2 s.n. substantiv neutru (numai) singular
  • silabisire: î-năl-bit, în-ăl-bit