înălțimile lor definitie

24 definiții pentru înălțimile lor

ÎNĂLȚÍME, înălțimi, s. f. 1. Distanță de la nivelul pământului (sau de la un nivel orizontal) până la un punct situat deasupra lui; dimensiune a unui lucru sau a unei ființe, măsurată de la bază până la partea cea mai ridicată. ♦ (Mat.) Perpendiculară dusă din vârful anumitor corpuri sau figuri geometrice pe bază. 2. Punct ridicat deasupra nivelului pământului; p. ext. (la pl.) cer. ♦ Vârf, culme, înălțătură. 3. Numărul de vibrații pe secundă ale unui sunet. ♦ Calitate a unei voci, a unui instrument etc. de a cânta note înalte. 4. Fig. Stare de superioritate intelectuală, morală etc. ◊ Expr. A fi la înălțimea cerută (sau dorită, așteptată etc.) = a se prezenta așa cum cere situația. ♦ Grad, rang (înalt); p. ext. prețuire. 5. (Înv.; urmat de un pronume posesiv) Termen de reverență la adresa unei persoane cu rang înalt. [Var.: (reg.) nălțíme s. f.] – Înalt + suf. -ime.
NĂLȚÍME s. f. v. înălțime.
ÎNĂLȚÍME, înălțimi, s. f. 1. Distanță de la nivelul pământului (sau de la un nivel orizontal) până la un punct situat deasupra lui; dimensiune a unui lucru sau a unei ființe, măsurată de la bază până la partea cea mai ridicată. ♦ (Mat.) Perpendiculară dusă din vârful anumitor corpuri sau figuri geometrice pe bază. 2. Punct ridicat deasupra nivelului pământului; p. ext. (la pl.) cer. ♦ Vârf, culme, înălțătură. 3. Numărul de vibrații pe secundă ale unui sunet. ♦ Calitate a unei voci, a unui instrument etc. de a cânta note înalte. 4. Fig. Stare de superioritate intelectuală, morală etc. ◊ Expr. A fi la înălțimea cerută (sau dorită, așteptată etc.) = a se prezenta așa cum cere situația. ♦ Grad, rang (înalt); p. ext. prețuire. 5. (Înv.; urmat de un pronume posesiv) Termen de adresare către o persoană cu funcție importantă. [Var.: (reg.) nălțíme s. f.] – Înalt + suf. -ime.
NĂLȚÍME s. f. v. înălțime.
ÎNĂLȚÍME, înălțimi, s. f. 1. Distanța de la nivelul pămîntului (sau de la un nivel orizontal) pînă la un punct situat deasupra lui; dimensiune a unui lucru sau a unei ființe măsurată de la bază pînă la partea cea mai ridicată. Podul avea 15 m înălțime. ▭ Înălțimea coloanelor dinaintea ușii principale îl face pe Moș Gheorghe să se simtă mic. SP. POPESCU, M. G. 69. Casa... domina grădina de arbori prin înălțimea sa. BOLINTINEANU, O. 413. ♦ Segmentul perpendicularei duse din vîrful unui con, al unei piramide sau al unui triunghi pe bază, cuprins între acel vîrf și bază. Înălțimea piramidei. Înălțimea triunghiului. 2. Punct înalt, foarte ridicat deasupra nivelului pămîntului; p. ext. (mai ales la pl.) cer. Au prins a trece gîște sălbatice stoluri după stoluri, gîgîind pe vîntul înălțimilor. SADOVEANU, M. C. 206. Mă simt tînăr sub înălțimea înstelată. MACEDONSKI, O. I 63. N-ai putea să faci cu ochii înălțimilor ocol. EMINESCU, O. I 82. Îi ridică la o strașnică înălțime. NEGRUZZI, S. I 233. ♦ Loc înalt, vîrf, culme. Carpații își împing spre miazănoapte înălțimile învăluite-n codru. VLAHUȚĂ, O. A. 408. O înălțime pe malul Mării Mediterane. BOLINTINEANU, O. 291. 3. Fig. Grad înalt, stare de superioritate (intelectuală, artistică, morală etc.). Atragerea în viața politică, economică, culturală a țării a unei uriașe mase de oameni ai muncii a ridicat la o înălțime fără precedent participarea conștientă a maselor la făurirea propriei lor istorii. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2765. Eminescu a dus arta poeziei la înălțimi neîntrecute pînă astăzi. SADOVEANU, E. 75. ◊ Expr. A fi la înălțime = a se purta (într-o împrejurare) așa cum cere situația. A fi la înălțimea (cerută, dorită, așteptată etc.) = a se prezenta extrem de bine sau tot așa de bine ca altcineva (cu care se compară). Balul a fost într-adevăr la înălțimea celor făgăduite. C. PETRESCU, S. 185. E departe de a fi la înălțimea artistică a poetului. GHEREA, ST. CR. I 172. ♦ Grad, rang (înalt); p. ext. prețuire. Acordarea unor înalte distincții, ordine și medalii celor mai de seamă fruntași în muncă, arată la ce înălțime sînt ridicați în țara noastră oamenii. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2883. 4. Numărul de vibrații pe secundă ale sunetului. Înălțimea sunetului. ♦ Calitatea unei voci, a unui instrument etc. de a se ridica pînă la notele cele mai înalte. 5. (Învechit; de obicei urmat de un pronume posesiv) Termen de reverență la adresa unei persoane care ocupă un rang înalt. Are înălțimea-sa atîta purtare de grijă. CREANGĂ, P. 258. Muri înălțimea-sa. NEGRUZZI, S. I 188. – Variantă: nălțíme (ODOBESCU, S. III 17) s. f.
NĂLȚÍME s. f. v. înălțime.
înălțíme s. f., g.-d. art. înălțímii; pl. înălțími; (mat.) simb. h
!Înălțímea Sa (înv.) loc. pr., g.-d. Înălțímii Sále; pl. Înălțímile Lor
!Înălțímea Ta (înv.) loc. pr., g.-d. Înălțímii Tále
!Înălțímea Voástră (înv.) loc. pr., g.-d. Înălțímii Voástre
*Înălțímile Voástre (înv.) loc. pr.
înălțíme s. f., g.-d. art. înălțímii; pl. înălțími
Înălțímea sa (ta, voastră) s. f. art. + adj., g.-d. Înălțímii sale (tale, voastre)
Înălțímile lor s. f. art. pl. + pr.
ÎNĂLȚÍME s. 1. v. dâmb. 2. v. altitudine. 3. v. înalt. 4. (la pl.) v. văzduh. 5. v. statură. 6. făptură, statură, talie, (înv. și pop.) boi, (pop.) stat. (Mic de ~.) 7. v. tonalitate. 8. (art.) v. mărie. 9. v. vârf.
ÎNĂLȚÍME ~i f. 1) Distanța de la pământ până la un anumit punct de deasupra lui. ~ea norilor. 2) Dimensiune a unui corp luată de la baza lui orizontală până la vârf. ~ea unui copac. 3) mai ales la pl. Spațiu situat la o distanță mare de deasupra pământului; boltă cerească; cer. 4) Perpendiculară coborâtă din vârful unei figuri geometrice pe baza ei. ~ea unui con. 5) Lungimea acestei perpendiculare. 6) Formă înaltă de relief (munte, deal). A ocupa o ~. 7) fig. Stare de superioritate (corespunzătoare momentului sau situației). ◊ A fi la ~ a corespunde cerințelor în situația dată. 8) Calitate a unui sunet de a fi ascuțit. 9) înv. (urmat de un pronume posesiv) Termen reverențios, folosit la adresa unei persoane de rang înalt. ~ea sa. ~ea voastră. [G.-D. înălțimii] /înalt + suf. ~ime
înălțime f. 1. dimensiunea unui corp dela bază până la vârf: înălțimea turnului; 2. ridicătură deasupra solului: înălțimea norilor; 3. parte înaltă, eminență: dușmanul a ocupat înălțimile; 4. fig. superioritate: înălțimea geniului său; a fi la înălțimea cuiva, în stare de a-l înțelege; 5. Alteță: Înălțimea Voastră!
înălțíme f. (d. înalt). Dimensiunea unuĭ corp considerat de jos în sus orĭ distanța la care un corp plutește în aer: înălțimea unuĭ munte, unuĭ om, unuĭ nor. Loc înalt: dușmaniĭ ocupase înălțimile. Fig. Superioritate: înălțimea religiuniĭ creștineștĭ. Titlu dat odinioară în locu actualuluĭ alteță: Înălțimea voastră! A fi la înălțimea uneĭ chestiunĭ, a fi în stare s’o înțelegĭ, a o putea învinge.
ÎNĂLȚIME s. 1. (GEOGR.) dîmb, ridicătură, (rar) înălțătură, (reg.) dîlmă. (Înaintea dealului se afla o ~.) 2. altitudine, cotă. (La ce ~ ne aflăm?) 3. înalt. (În ~ cerului.) 4. (la pl.) văzduh. (Zboară prin ~.) 5. mărime, statură, talie. (De ~ mică.) 6. făptură, statură, talie, (înv. și pop.) boi, (pop.) stat. (Mic de ~.) 7. (FON.) ton, tonalitate. (Chineza literară are patru ~.) 8. domnie, maiestate, mărie, (înv.) mărime, mărire. (~-sa n-a primit pe nimeni.)
ÎNĂLȚIME. Subst. Înălțime, înalt; altitudine. Înălțare, ridicare, suire, suiș, suit, urcare, urcuș. Înălțâtură (rar), ridicătură; creastă, vîrf, culme; culminație, apogeu, zenit. Altimetrie. Altimetru; altitelemetru. Adj. Înalt, înăltuț (dim.), înălticel, înăltișor, înălțat, ridicat, urcat, săltat. Urcător, suitor, ascendent, săltător. Vb. A (se) înălța, a (se) ridica, a (se) urca, a (se) sui, a se aburca (reg.), a se cățăra, a (se) cocoța, a escalada; a sări, a sălta. A crește, a se lungi. A culmina. Adv. Sus; în sus; la deal; la înălțime; de jos în sus; pieptiș. V. mișcare, pantă, ridicătură de teren, urcare, vîrf.
INSTALAȚIA DE ÎNĂLȚIME ansamblu tehnic cu rol de a asigura condițiile de viață și activitate normală a oamenilor în timpul zborurilor la înălțimi mari, protejându-i împotriva acțiunii presiunii scăzute, a insuficienței oxigenului și a temperaturilor mici.
ÎNĂLȚIME DE ZBOR distanța pe verticală a unei aeronave față de un punct de referință, care poate fi solul sau cota locului de dispunere a aparatului care determină altitudinea de zbor a țintei. Se disting: înălțimea de zbor barometrică (măsurată de altimetrul barometric față de suprafața izobarică considerată zero), înălțimea de zbor relativă (măsurată față de cota aerodromului de decolare), înălțimea de zbor adevărată (măsurată față de nivelul mării). În raport de cota reliefului, înălțimile de zbor se împart în: razante (între 15 și 50 m), mici (între 50 și 1000 m), medii (între 1000 și 4000 m), mari (între 4000 și 12.000 m) și stratosferice (peste 12.000 m). Înălțimea de zbor de siguranță se stabilește pentru securitatea zborului și variază în raport de diferite obstacole de pe traiectul de zbor: în zonele muntoase este de 400-500 m, în zonele de deal de 200-300 m, iar la șes 100-200 m. Înălțimea de zbor de apropiere este cea la care se execută manevrele de apropiere de aerodrom, în cazul zborului fără vizibilitate, sau de un obiectiv ce urmează a fi bombardat sau fotografiat.
înălțime 1. (acustică) Calitate a sunetelor* care permite plasarea lor pe o scară convențională, de la cel mai „jos” (grav) la cel mai „înalt” (acut). Portativul* este o reprezentare grafică a acestei scări. Există o corespondență biunivocă între î. sunetului și frecvența* vibrației* care l-a produs. Î. este caracteristica subiectivă a frecvenței. V. logaritm. 2. Element fundamental al muzicii, din a cărei variație [v. î. (1)], exprimată de fapt prin raportul intervalic*, se constituie melodia*. Î. îi sunt supuse și dimensiunile multivocale*, care, în fapt, sunt concomitențe de î. Toate sistemele (II) modale și tonale privesc organizarea, pe diverse principii, a î. La rândul ei, țesătura polif. sau arm., are propriile legi de organizare a î., în funcție de voci (2), mișcări ale acestora [paralelă (2), contrară, oblică*], de densitate [v. acord; poziție (3)], repartizarea timbrurilor* voc. sau instr. (v. instrumentație; orchestrație; Klangfarbenmelodie) etc. ♦ Cunoscut și sub numele de parametru* al î., în muzica dodecafonică*, î. organizată nu se mai constituie în mod obligatoriu într-o melodie (v. și punctualism).
ÎNĂLȚÍME s. f. (< înalt + suf. -ime): număr de vibrații cu care se rostește un sunet articulat într-o secundă.

înălțimile lor dex