Dicționare ale limbii române

2 intrări

30 definiții pentru înălțare

ÎNĂLȚÁ, înálț, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) îndrepta în sus; a (se) ridica. ◊ Expr. (Tranz.) A(-și) înălța ochii = a privi în sus. (Intranz.) A înălța din umeri = a ridica din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare etc. ♦ Tranz. A face să fie mai înalt prin ridicare și așezare pe un obiect situat mai sus etc. ♦ Refl. (Rar; cu determinarea „pe cal”, „în șa”) A se urca pe cal; a încăleca. 2. Refl. A deveni mai înalt; a crește. 3. Refl. (Despre clădiri, monumente etc.) A apărea, a se ivi (în toată înălțimea). 4. Tranz. A construi, a clădi. A înălța o casă. 5. Tranz. A ridica vocea, tonul; a pronunța tare. ♦ Refl. (Despre voce, glas, sunete) A se auzi (limpede). 6. Tranz. A ridica pe cineva în rang. ♦ Fig. A ridica din punct de vedere spiritual. Poezia înalță sufletul. ♦ Refl. A se arăta trufaș; a se mândri. [Var.: (reg.) nălțá vb. I] – Lat. *inaltiare (< altus).
ÎNĂLȚÁRE, înălțări, s. f. Acțiunea de a (se) înălța și rezultatul ei. ♦ (Înv.) Urcare a unui monarh pe tron. ◊ Înălțarea (Domnului) = numele unei sărbători creștine, care se ține la 40 de zile după Paște; Ispas. ♦ Fig. Progres, dezvoltare. – V. înălța.
NĂLȚÁ vb. I v. înălța.
ÎNĂLȚÁ, înálț, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) îndrepta în sus; a (se) ridica. ◊ Expr. (Tranz.) A(-și) înălța ochii = a privi în sus. (Intranz.) A înălța din umeri = a ridica din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare etc. ♦ Tranz. A face să fie mai înalt prin ridicare și așezare pe un obiect situat mai sus etc. ♦ Refl. (Rar; cu determinarea „pe cal”, „în șa”) A se urca pe cal; a încăleca. 2. Refl. A deveni mai înalt; a crește. 3. Refl. (Despre clădiri, monumente etc.) A apărea, a se ivi (în toată înălțimea). 4. Tranz. A construi, a clădi. A înălța o casă. 5. Tranz. A ridica vocea, tonul; a pronunța tare. ♦ Refl. (Despre voce, glas, sunete) A se auzi (limpede). 6. Tranz. A ridica pe cineva în rang. ♦ Fig. A ridica din punct de vedere spiritual. Poezia înalță sufletul. ♦ Refl. A se arăta trufaș; a se mândri. [Var.: (reg.) nălțá vb. I] – Lat. *inaltiare (< altus).
ÎNĂLȚÁRE, înălțări, s. f. Acțiunea de a (se) înălța și rezultatul ei. ♦ (Înv.) Urcare a unui monarh pe tron. ◊ Înălțarea (Domnului) = numele unei sărbători creștine, care se ține la 40 de zile după Paști; Ispas. ♦ Fig. Progres, dezvoltare. – V. înălța.
NĂLȚÁ vb. I v. înălța.
ÎNĂLȚÁ, înálț, vb. I. 1. Tranz. A face să fie înalt; a îndrepta în sus, a ridica. Să înalțe o prăjină și în vîrful ei să puie o mahramă roșie. ISPIRESCU, L. 127. ◊ Fig. Însărcinarea aceasta îi plăcea... fiindcă i se părea că-l înalță deasupra tuturor. REBREANU, I. 31. Armonie!... Tu dai cîntecului aripi și-l înalți de la pămînt. MACEDONSKI, O. I 88. ◊ Expr. A (sau a-și) înălța ochii = a-și ridica privirile (spre cer, spre o persoană etc.; atestat în forma nălța). Ochii mei nălțam visători la steaua Singurătății. EMINESCU, O. I 199. ♦ Refl. A se îndrepta în sus, a se ridica. Coruri noi răsună-n țară nouă, Pădurea crește tînără și deasă, Și din țărînă proaspătă și groasă Se-nalță holde-n rouă. BENIUC, V. 146. De după dealuri depărtate, Deasupra codrilor pustii, Se-nalță luna. VLAHUȚĂ, O. A. 30. Îl răpește din mijlocul lor și se înalță cu dînsul în sus. ISPIRESCU, L. 99. O vede... înălțîndu-se tot mai sus. CREANGĂ, P. 192. ◊ Fig. Odinioară, cîte un păstor necărturar se înalță pe aripi de gînduri și de visuri, cîntînd sfios frumusețea veșnic schimbătoarelor lucruri. SADOVEANU, E. 16. Se-nalță-n mintea-ți aiurită Stafia vremilor uitate. IOSIF, PATR. 79. N-auziți prin somnul vostru acel glas triumfător Ce se-nalță pîn’ la ceruri. ALECSANDRI, O. 90. Mii de glasuri... s-au înălțat la cer. ALEXANDRESCU, M. 10. ◊ Intranz. (În expr.) A înălța din umeri = a ridica ușor umerii (în semn de neștiință, de nedumerire, de nepăsare etc.). ♦ Refl. (Rar, urmat de determinarea «pe cal») A încăleca. Curînd se înălțară pe cai. Tropotele deodată treziră singurătatea dumbrăvii din preajma drumului. SADOVEANU, O. I 502. 2. Refl. A deveni mai înalt, a crește. Fruntea ți s-a-nălțat. ARGHEZI, P. T. 9. 3.. Tranz. A construi. În piața Victor Hugo din Paris, altă generație... i-a înălțat marelui poet o statuie. SADOVEANU, E. 228. ◊ Refl. pas. Constantin Brîncoveanu a pus să se înalțe din temelie sau să se rezidească mănăstiri și biserici. IST. R.P.R. 211. 4. Refl. (Despre clădiri înalte, monumente etc.) A se ivi, a apărea deodată înaintea ochilor. Vezi tu, tovarășe, orașul Cum se înalță pe-nserat Ca o cetate fermecată...? FRUNZĂ, Z. 40. Zări... înălțîndu-se, trufașă, dinaintea lui cetățuia Neamțu. NEGRUZZI, S. I 168. 5. Tranz. (Cu privire la voce, glas) A ridica. Versurile urmau în liniște și bătrînul înălța glasul, îl scobora în note grele, făcînd să răsune încăperea scundă. DUNĂREANU, CH. 79. ♦ Refl. (Despre glas) A se auzi (cu claritate, tare). Glasul se înălța limpede din umbră. SADOVEANU, O. I 432. 6. Tranz. (Învechit, cu privire la oameni) A ridica într-un rang superior, într-o funcție importantă. Șeful de post a fost înălțat în grad și mutat undeva, la oraș. DUMITRIU, P. F. 55. ♦ Fig. A ridica din punct de vedere moral, a înnobila. Armonia înalță sufletul și-l mîngîie. ALECSANDRI, T. I 288. ♦ Refl. Fig. A se perfecționa, a se desăvîrși. Mintea înălțîndu-se... știe observa. BĂLCESCU, O. II 11. ♦ Refl. A se mîndri, a se arăta trufaș. Cine se înalță se smerește. NEGRUZZI, S. I 250. – Variantă: nălțá (ALECSANDRI, P. I 144) vb. I.
ÎNĂLȚÁRE, înălțări, s. f. Acțiunea de a (se) înălța și rezultatul ei. 1. Ridicare, urcare. ◊ Înălțarea (domnului) = sărbătoare religioasă creștină, care se serbează la patruzeci de zile după paști. O altă biserică mare de piatră, cu hramul înălțării... NEGRUZZI, S. I 214. 2. Înaintare în rang, într-un serviciu, într-o situație; mărire. E scară de-nălțare un socru ca Moțoc. ALECSANDRI, T. II 108. Atunci se făceau și înălțări în ranguri. BĂLCESCU, O. I 16. Căderea dopotrivă cu înălțarea, a fi! ALEXANDRESCU, M. 10. ♦ (Învechit) Urcare a unui monarh pe tron; înscăunare. Tunurile seraiului și pristavii în piețe vestiră moartea lui Murad al III-lea și înălțarea lui Mahomed al III-lea. BĂLCESCU, O. II 63. 3. Progres, dezvoltare. Ați găsit țara noastră... în momentul unei înălțări creatoare. SAHIA, U.R.S.S. 150. Viitor de aur țara noastră are Și prevăd prin secoli a ei înălțare. BOLINTINEANU, O. 37.
NĂLȚÁ vb. I v. înălța.
înălțá (a ~) vb., ind. prez. 3 înálță
înălțáre s. f., g.-d. art. înălțắrii; pl. înălțắri
înălțá vb., ind. prez. 1 sg. înálț, 3 sg. și pl. înálță
înălțáre s. f., g.-d. art. înălțării; pl. înălțări
ÎNĂLȚÁ vb. 1. a (se) ridica, a (se) sui, a (se) urca. (Se ~ în înaltul cerului.) 2. (BIS.) a se ridica, (înv.) a se văznesi. (Iisus s-a ~ la cer.) 3. v. întinde. 4. v. ridica. 5. v. arbora. 6. a crește, a se ridica, a se urca. (Vița s-a ~ mult de la pământ.) 7. v. crește. 8. v. construi. 9. a răsări, a se ridica. (S-a ~ un nou oraș.) 10. a (se) ridica, a (se) urca. (A ~ glasul, vocea.) 11. v. promova.
ÎNĂLȚÁ vb. v. făli, fuduli, grozăvi, infatua, împăuna înfumura, îngâmfa, înnobila, lăuda, mândri, semeți.
ÎNĂLȚÁRE s. 1. ridicare, suire, suit, urcare, urcat. (~ în văzduh.) 2. v. ascensiune. 3. (BIS.) ridicare, (pop.) ispas, (înv.) văznesenie. (~ la cer a lui Iisus.) 4. (BIS.) Înălțarea Sfintei Cruci = Ziua Crucii, (pop.) cârstov. 5. creștere, ridicare, urcare. (~ viei pe araci.) 6. v. construire. 7. v. ridicare. 8. v. promovare.
A (se) înălța ≠ a (se) coborî, a (se) înjosi, a (se) umili, a se prăbuși, a (se) înmuia
Înălțare ≠ cădere
A ÎNĂLȚÁ înálț 1. tranz. 1) A îndrepta în sus; a ridica. ~ via pe araci. 2) A face să devină mai înalt. ~ un perete. 3) (clădiri, construcții) A făuri prin lucrări de construcție; a ridica; a dura; a edifica; a construi; a zidi; a clădi. ~ un nou oraș. 4) (vocea, tonul) A face să crească în intensitate. ~ glasul. 5) înv. A ridica în grad; a avansa. 6) fig. A face să devină mai nobil; a înnobila. Muzica înalță sufletul. 7) fam. A ridica în slăvi; a slăvi; a glorifica; a exalta; a elogia; a cânta. 2. intranz.: ~ din umeri a face un gest de neștiință sau de nedumerire. /<lat. inaltiare
A SE ÎNĂLȚÁ mă înálț intranz. 1) A crește în înălțime; a se ridica. 2) A se îndrepta în sus; a se ridica. 3) (despre clădiri, monumente etc.) A se impune prin înălțime evidențiindu-se. /<lat. inaltiare
ÎNĂLȚÁRE ~ări f. v. A ÎNĂLȚA și A SE ÎNĂLȚA.~area Domnului Ispas. /v. a înălța
înălțá v. 1. a ridica în sus: a înălța un zid, o statuă; 2. a înainta: a înălța la un rang; 3. fig. a lăuda foarte: prea îl înalță. [Lat *ALTIARE din ALTUS, înalt].
înălțare f. 1. acțiunea de a înălța; 2. numele a două sărbători: înălțarea Crucii (14 Sept.) și Înălțarea Domnului (40 zile după Paști).
înálț, a -ălțá v. tr. (d. lat. *altiare, d. altus, înalt; it. alzare, fr. hausser, sp. alzar). Rîdic, construĭesc mărind înălțimea: a înălța un zid, o casă, o statuă. Suĭ, urc: a înălța un zmeŭ în aer. Fig. Rîdic în rang, înaintez: a înălța pe cineva la un rang. Laud: poețiĭ îĭ înalță pe eroĭ. V. refl. Mă rîdic, mă suĭ. Fig. Ajung la o înaltă pozițiune socială. Mă fudulesc: nu te maĭ înălța atîta! V. înjosez.
înălțáre f. Acțiunea de a saŭ de a te înălța. Înălțarea Domnuluĭ, Ispasu, o sărbătoare la 40 de zile după Paște; Înălțarea saŭ Ziŭa Cruciĭ, o sărbătoare la 14 Septembre în amintirea uneĭ ceremoniĭ care s’a făcut la Ĭerusalim în onoarea cruciĭ supt Eracliŭ. V. exaltare.
ÎNĂLȚA vb. 1. a (se) ridica, a (se) sui, a (se) urca. (Se ~ în înaltul cerului.) 2. (BIS.) a se ridica, (înv.) a se văznesi. (S-a ~ la cer.) 3. a se întinde, a se ridica. (Se ~ și tot nu ajunge la lampă.) 4. a ridica, a sălta. (~ din umeri.) 5. a arbora, a ridica. (A ~ steagul patriei la catarg.) 6. a crește, a se ridica, a se urca. (Vița s-a ~ mult de la pămînt.) 7. a crește, a se dezvolta, a se mări, (înv. și pop.) a odrăsli, (pop.) a se ridica, a sălta, a (se) zburătăci. (Ce mult s-a ~ (copilul!) 8. a clădi, a construi, a dura, a face, a ridica, a zidi, (livr.) a edifica, (înv.) a temeia. (A ~ o nouă școală.) 9. a răsări, a se ridica. (S-a ~ un nou oraș.) 10. a (se) ridica, a (se) urca. (A ~ glasul, vocea.) 11. a avansa, a înainta, a promova, a ridica, (înv.) a provivasi. (A ~ în funcție, în grad.)
înălța vb. v. FĂLI. FUDULI. GROZĂVI. INFATUA. ÎMPĂUNA. ÎNFUMURA. ÎNGÎMFA. ÎNNOBILA. LĂUDA. MÎNDRI. SEMEȚI.
ÎNĂLȚARE s. 1. ridicare, suire, suit, urcare, urcat. (~ în văzduh.) 2. ascensiune, ridicare, suire, urcare. (Mișcare de ~ a aerului.) 3. (BIS.) ridicare, (pop.) ispas, (înv.) văznesenie. (~ la cer a lui Iisus.) 4. (BIS.) înălțarea sfintei cruci = ziua crucii, (pop.) cîrstov. 5. creștere, ridicare, urcare. (~ viei pe araci.) 6. clădire, construcție, construire, durare, ridicare, zidire, (livr.) edificare. (~ unui nou cămin.) 7. ridicare. (~ vocii, a glasului.) 8. avansare, înaintare, promovare, ridicare, (înv.) provivasire, (fig.) ascensiune. (~ în grad, în funcție.)
înălțáre, înălțări s. f. Acțiunea de a (se) înălța și rezultatul ei. ♦ (Înv.) Urcare pe tron a unui monah. ♦ (Bis.) Înălțarea sfintei (sau cinstitei) cruci v. cruce. ◊ Înălțarea la cer a Domnului nostru Iisus Hristos = una dintre cele 12 mari sărbători domnești ale Bis. creștine, în amintirea zilei când, în prezența apostolilor Săi, s-a înălțat la cer pe Muntele Măslinilor la 40 de zile după înviere. Bis. prăznuiește această sărbătoare în joia a șasea după duminica Paștilor. – Din înălța.
a înălța zmeul expr. (adol.) a avea o erecție.

înălțare dex online | sinonim

înălțare definitie

Intrare: înălța
înălța verb grupa I conjugarea I
nălța verb grupa I conjugarea I
Intrare: înălțare
înălțare substantiv feminin