ÎNĂLȚĂTÚRĂ, înălțaturi, s. f. (Rar) Ridicătură (de pământ); înălțime. – Înălța + suf. -ătură.

ÎNĂLȚĂTÚRĂ s. f. (Rar) Ridicătură (de pământ); înălțime. – Înălța + suf. -ătură.

ÎNĂLȚĂTÚRĂ s. f. (Rar) Ridicătură (de pămînt), înălțime. În marginea pădurii... pe o înălțătură, stau trei rînduri de șanțuri vechi. ODOBESCU, S. II 224.

înălțătúră s. f., g.-d. art. înălțătúrii; pl. înălțătúri

înălțătúră s. f., g.-d. art. înălțătúrii; pl. înălțătúri

ÎNĂLȚĂTÚRĂ s. v. dâmb, înălțime, ridicătură.

înălțătúră f., pl. ĭ. Loc înălțat, rîdicătură. V. estradă, prispă.

înălțătură s. v. DÎMB. ÎNĂLȚIME. RIDICĂTURĂ.