ÎNĂLȚĂTÓR, -OÁRE, înălțători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care înalță; fig. care ridică din punct de vedere spiritual. 2. S. n. Dispozitiv mecanic sau optic de ochire la puști, la mitraliere și la tunuri, care permite să se dea țevii înclinarea necesară pentru a lovi ținta. – Înălța + suf. -ător.

ÎNĂLȚĂTÓR, -OÁRE, înălțători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care înalță; fig. care ridică din punct de vedere spiritual. 2. S. n. Dispozitiv mecanic sau optic de ochire la puști, la mitraliere și la tunuri, care permite să se dea țevii înclinarea necesară pentru a lovi ținta. – Înălța + suf. -ător.

ÎNĂLȚĂTÓR1, înălțătoare, s. n. Dispozitiv la puști, la mitraliere și la piesele de artilerie, care permite să se dea țevii înclinarea necesară pentru a lovi ținta.

ÎNĂLȚĂTÓR2, -OÁRE, înălțători, -oare, adj. Care înalță; fig. care ridică la o stare morală sau psihică superioară. Versuri înălțătoare.

înălțătór1 adj. m., pl. înălțătóri; f. sg. și pl. înălțătoáre

înălțătór2 s. n., pl. înălțătoáre

înălțătór adj. m., pl. înălțătóri; f. sg. și pl. înălțătoáre

înălțătór s. n., pl. înălțătoáre

Înălțător ≠ înjositor

ÎNĂLȚĂTÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) 1) Care înalță. 2) fig. Care creează omului o stare morală sau psihică superioară; care înnobilează sufletul. Poezie ~oare. Scopuri ~oare. /a înălța + suf. ~ător

ÎNĂLȚĂTÓR2 ~oáre n. (la armele de foc) Dispozitiv folosit la vizarea obiectivului ochit. ~ de tun. /a înălța + suf. ~ător

înălțător a. care înalță.

înălțătór, -oáre adj. Fig. Sublim, impunător: spectacul înălțător. S. n., pl. oare. Aparat adaptat la țeava puștiĭ (la mijloc, nu la vîrf) care servește la ochit la distanțe marĭ (V. cătare).