înădușit definitie

2 intrări

24 definiții pentru înădușit

ÎNĂDUȘÍ, înădușesc, vb. IV. Intranz., tranz. și refl. (Reg.) A (se) năduși. – În + năduși.
ÎNĂDUȘÍT, -Ă, înădușiți, -te, adj. (Reg.) Nădușit. – V. înăduși.
NĂDUȘÍT, -Ă, nădușiți, -te, adj. 1. Transpirat, asudat. 2. (Pop.) Care este pe punctul de a se sufoca, de a se îneca sau care a murit sufocat. – V. năduși.
NĂDUȘÍT, -Ă, nădușiți, -te, adj. 1. Transpirat, asudat. 2. (Pop.) Care este pe punctul de a se sufoca, de a se îneca sau care a murit sufocat. – V. năduși.
ÎNĂDUȘÍ, înădușesc, vb. IV. Intranz., tranz. și refl. (Reg.) A (se) năduși. – În + năduși.
ÎNĂDUȘÍT, -Ă, înădușiți, -te, adj. (Reg.) Nădușit. – V. înăduși.
NĂDUȘÍT, -Ă, nădușiți, -te, adj. 1. Transpirat, asudat. 2. (Pop.) Care este pe punctul de a se sufoca, de a se îneca sau care a murit sufocat. – V. năduși.
ÎNĂDUȘÍ vb. IV v. năduși.
ÎNĂDUȘÍT, -Ă adj. v. nădușit.
NĂDUȘÍ, nắduș și nădușesc, vb. IV. 1. Intranz. A asuda, a transpira. Lăutarii cîntă pînă nădușesc. STANCU, D. 181. A ajuns a cunoaște semnele cu ochii, a le zugrăvi tremurat pe tăbliță; totuși nu putea răzbi la legătura dintre semn și sunet. Nădușea ca după suișuri grele, și, unde poposea, nu vedea încă nimic. SADOVEANU, M. C. 71. Și eu nădușesc al dracului! CARAGIALE, M. 150. 2. Tranz. (Și în forma înăduși) A sufoca, a înăbuși. Nesocotind ranele ce primeau, îi strîngeau pînă îi înădușea. NEGRUZZI, S. I 152. Lipsindu-i hornul, trebuia să-l înădușească fumul. DRĂGHICI, R. 76. ◊ Absol. Pentru aceea și puterea patimei... îneacă și nădușește. CONACHI, P. 282. ◊ Refl. Vara te înăduși de căldură. CREANGĂ, A. 125. Dar se-nădușă, tușește. CONTEMPORANUL, I 132. ◊ Fig. Da mînca-l-ar brînca să-l mînînce, surlă, că mult mă mai înăduși cu dînsul! CREANGĂ, P. 77. ♦ A păstra, a ține în aburi prin acoperire ceea ce s-a fiert sau s-a opărit; a înăbuși. La crăciun, cînd tăia tata porcul, și-l pîrlea, și-l opărea, și-l învălea iute cu paie de-l înădușea. CREANGĂ, A. 41. – Variantă: înădușí vb. IV.
NĂDUȘÍT, -Ă, nădușiți, -te, adj. 1. Asudat, transpirat. Un miros de corpuri nădușite. CAMIL PETRESCU, T. II 68. Flăcăii... își plesnesc tureacii cizmelor cu palmele nădușite. REBREANU, I. 12. 2. (Neobișnuit) Sufocat, înecat, sugrumat. Taci, strigă cu glas nădușit și tremurînd vecinul meu. NEGRUZZI, S. I 236. ◊ (Adverbial, în forma înădușit) Odată încep ele a se boci înădușit și a se bate cu pumnii peste cap. CREANGĂ, P. 174. – Variantă: înădușít, -ă (CREANGĂ, P. 174, ALECSANDRI, P. II 11) adj.
înădușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înădușésc, imperf. 3 sg. înădușeá; conj. prez. 3 să înădușeáscă
înădușí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înădușésc, imperf. 3 sg. înădușeá; conj. prez. 3 sg. și pl. înădușeáscă
ÎNNĂDUȘÍT adj. asudat, nădușit, transpirat, ud, (prin Olt.) năboit. (Om ~.)
NĂDUȘÍT adj. v. transpirat.
NĂDUȘÍT adj. v. asfixiat, înăbușit, înecat, sufocat.
A ÎNĂDUȘÍ înăduș tranz. 1) A face să se înădușe. 2) (plante) A împiedica să se dezvolte normal. 3) reg. (carne, legume) A fierbe într-un vas închis; a găti la capac. 4) (acțiuni, manifestări) A împiedica să izbucnească sau să se dezvolte (prin violență); a reprima. ~ o răscoală. 5) A face să nu se mai producă. ~ un sunet. ~ focul. 6) (sentimente, stări sufletești) A stăvili printr-un efort de voință; a înfrâna. /în + a năduși
A SE ÎNĂDUȘÍ mă înăduș intranz. 1) (despre ființe) A nu putea respira normal (din cauza lipsei de aer, a aerului impur, a căldurii); a se sufoca. 2) fig. A se simți într-un impas moral (din cauza unor condiții nefavorabile); a se sufoca. /în + a năduși
nădușit a. 1. plin de nădușeală; 2. afundat: glasuri nădușite AL.; 3. acoperit: bucate nădușite.
înắduș, -ésc și (maĭ rar) nădușesc, a v. tr. (în și nă-dușesc, d. vsl. *ne-dušiti și za-dušiti, a sufoca, d. duhŭ, duh; rus. dušitĭ, a sufoca. V. năduf). Est. Asfixiez, sufoc, înăbuș. V. refl. Mă asfixiez. Vest (înădușesc și maĭ des nădușesc v. intr.). Asud, transpir. – Se zice și se scrie și înn-.
înădușít și (maĭ rar) nădușit, -ă adj. Est. Înăbușit, asfixiat, sufocat. Înfundat: huĭet înădușit, stufatu e un fel de mîncare înădușită. Vest (năd-). Asudat. Adv. În mod înădușit: răsună înădușit.
ÎNNĂDUȘIT adj. asudat, nădușit, transpirat, ud, (prin Olt.) năboit. (Om foarte ~.)
NĂDUȘIT adj. asudat, înnădușit, transpirat, ud, (prin Olt.) năboit. (Om ~.)
nădușit adj. v. ASFIXIAT. ÎNĂBUȘIT. ÎNECAT. SUFOCAT.

înădușit dex

Intrare: înăduși
înăduși verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: nădușit
înnădușit adjectiv
nădușit adjectiv
înădușit adjectiv