ÎNĂBUȘITÓR, -OÁRE, înăbușitori, -oare, adj. Care înăbușă (1); sufocant, asfixiant. – Înăbuși + suf. -tor.

ÎNĂBUȘITÓR, -OÁRE, înăbușitori, -oare, adj. Care înăbușă (1); sufocant, asfixiant. – Înăbuși + suf. -tor.

ÎNĂBUȘITÓR, -OÁRE, înăbușitori, -oare, adj. Care înăbușă; sufocant. Atmosferă înăbușitoare. ▭ Deși soarele nu urcase încă în crucea amiezii, căldura era înăbușitoare. SADOVEANU, O. VI 512. ◊ Fig. S-a întors dintr-o lume înăbușitoare și neagră. C. PETRESCU, C. V. 213.

înăbușitór adj. m., pl. înăbușitóri; f. sg. și pl. înăbușitoáre

înăbușitór adj. m., pl. înăbușitóri; f. sg. și pl. înăbușitoáre

ÎNĂBUȘITÓR adj. 1. v. asfixiant. 2. v. irespirabil. 3. v. sufocant.

ÎNĂBUȘITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) Care înăbușă; sufocant. O căldură ~oare. /a înăbuși + suf. ~tor

înăbușitór și năbușitór, -oáre adj. Care te înăbușă, asfixiant, sufocant: căldură înăbușitoare.

ÎNĂBUȘITOR adj. 1. asfixiant, înecăcios, sufocant, (rar) înecător, (înv. și pop.) nădușitor, (pop.) năbușitor. (Un aer ~.) 2. greu, irespirabil, încărcat, sufocant, viciat. (O atmosferă ~.) 3. sufocant, sugrumător, (pop.) zăpușit. (O căldură ~.)