ÎMPUTĂCIÚNE, împutăciuni, s. f. (Învechit) Imputare, mustrare, ocară, dojană. Fum de rușine și de împutăciune vecinilor noștri. ODOBESCU, S. I 431. ◊ Neînțelegere, diferend. Mihai-vodă, avînd oarecare împutăciune cu capii trupelor ajutoare... îi trimise înapoi prințului Transilvaniei. BĂLCESCU, O. II 45.

ÎMPUTĂCIÚNE s. v. admonestare, ceartă, certare, dojană, dojenire, imputare, morală, mustrare, observație, reproș.

împutăcĭúne f. (d. împut 1 saŭ lat. imputátio, -ónis). Vechĭ. Mustrare, reproș. Ceartă, neînțelegere (Ĭorga, Ist. Arm Rom. 1, 370).

împutăciune s. v. ADMONESTARE. CEARTĂ. CERTARE. DOJANĂ. DOJENIRE. IMPUTARE. MORALĂ. MUSTRARE. OBSERVAȚIE. REPROȘ.