ÎMPURPURÁ, împurpurez, vb. I. Refl. A se înroși în obraji (de emoție). [Prez. ind. și: împúrpur] – În + purpură.

ÎMPURPURÁRE, împurpurări, s. f. Acțiunea de a se împurpura și rezultatul ei. – V. împurpura.

ÎMPURPURÁ, împurpurez, vb. I. Refl. A se înroși. [Prez. ind. și: (reg.) împúrpur] – În + purpură.

ÎMPURPURÁRE, împurpurări, s. f. Acțiunea de a se împurpura și rezultatul ei. – V. împurpura.

ÎMPURPURÁ, împurpurez, vb. I. Refl. A se înroși, a deveni de culoare purpurie. Orizontul vopsit de flăcările pămîntești se împurpura tot mai mînios, pînă ce se ridică greoi globul soarelui, un cap scăldat în sînge proaspăt. REBREANU, R. II 108. – Prez. ind. și: împúrpur (ANGHEL-IOSIF, C. M. I 56).

împurpurá (a ~) vb., ind. prez. 3 împurpureáză

împurpurá vb., ind. prez. 1 sg. împurpuréz, 3 sg. și pl. împurpureáză

ÎMPURPURÁ vb. v. îmbujora.

ÎMPURPURÁRE s. 1. v. îmbujorare. 2. v. roșeață.

A ÎMPURPURÁ ~éz tranz. A face să se împurpureze. /în + purpură

A SE ÎMPURPURÁ mă ~éz intranz. A căpăta culoarea purpurie; a deveni roșu-aprins (ca purpura). /în + purpură

ÎMPURPURA vb. a (se) îmbujora, a (se) înroși, a (se) roși, a (se) rumeni, (înv.) a (se) răsura, (fig.) a (se) aprinde. (S-a ~ la față.)

ÎMPURPURARE s. 1. îmbujorare, înroșire, roșire, rumenire, (fig.) aprindere. (Emoția determină ~ obrajilor ei.) 2. (concr.) îmbujorare, roșeală, roșeață, rumeneală, (înv. și pop.) rumeneață, (reg.) rujă. (~ din obraji.)