ÎMPUNSĂTÚRĂ, împunsături, s. f. 1. Împungere cu acul, la cusături; p. ext. locul unde a pătruns acul (sau vârful ascuțit al altui obiect). ♦ Înțepătură (1). Degete pline de împunsături. 2. Fig. Înțepătură (2). – Împuns (part. lui împunge) + suf. -ătură.

ÎMPUNSĂTÚRĂ, împunsături, s. f. 1. (La cusături) Împungere cu acul; p. ext. locul unde a pătruns acul (sau vârful ascuțit al altui obiect). ♦ Înțepătură (1). Degete pline de împunsături. 2. Fig. Înțepătură (2). – Împuns (part. lui împunge) + suf. -ătură.

ÎMPUNSĂTÚRĂ, împunsături, s. f. 1. (La cusături) Împungere cu acul; p. ext. locul unde s-a împuns. (Fig.) Cusătură Fără împunsătură (Scrisoarea). GOROVEI, C. 341. ♦ Înțepătură. Degete pline de împunsături. 2. Fig. Vorbă de spirit usturătoare, glumă înțepătoare; înțepătură cu vorba, aluzie răutăcioasă. Au început să se-ntețească femeile la vorbă, și din vorbă la împunsături, și de-acolea ceartă la toartă. CARAGIALE, P. 108. A mai avut cu amicul său oarecare mici împunsături. id. O. III 265. Satirele lui sînt înarmate cu împunsături. GHICA, S. 672.

împunsătúră s. f., g.-d. art. împunsătúrii; pl. împunsătúri

împunsătúră s. f., g.-d. art. împunsătúrii; pl. împunsătúri

ÎMPUNSĂTÚRĂ s. v. înțepătură.

ÎMPUNSĂTÚRĂ s. v. ironie, persiflare, zeflemea.

ÎMPUNSĂTÚRĂ ~i f. 1) Senzație dureroasă provocată prin împungere; înțepătură. 2) Împungere nerepetată. 3) Loc împuns. 4) fig. Vorbă sau expresie răutăcioasă, adresată cuiva; înțepătură; șfichi. /împuns + suf. ~ătură

împunsătură f. 1. efectul împungerii: îmboldire; 2. fig. vorbă isteață plină de vioiciune.

împunsătúră f., pl. ĭ. Rezultatu împungeriĭ: pe corpu luĭ eraŭ doŭă împunsăturĭ de sabie. Fig. Pișcătură, atac cu vorba: împunsăturile ziarelor. – Vechĭ și (îm)punsură și (îm)puntură.

ÎMPUNSĂTURĂ s. înțepătură, (înv.) puntură.

împunsătură s. v. IRONIE. PERSIFLARE. ZEFLEMEA.