ÎMPUȚÍ, împút, vb. IV. 1. Refl. A căpăta miros rău din cauza alterării; a intra în putrefacție. 2. Tranz. A umple o încăpere, un spațiu cu miros greu (de putrefacție, de murdărie). [Prez. ind. și: împuțésc] – În + puți.

ÎMPUȚÍ, împút, vb. IV. 1. Refl. A căpăta miros rău din cauza alterării; a intra în putrefacție. 2. Tranz. A umple o încăpere, un spațiu cu miros greu (de corp intrat în putrefacție). [Prez. ind. și: împuțésc] – În + puți.

ÎMPUȚÍ, împút, vb. IV. Refl. (Mai ales la pers. 3) A căpăta miros rău din cauza alterării, a intra în putrefacție. ♦ Tranz. A face ca ceva să pută. – Prez. ind. și: împuțesc (ȘEZ. V 36).

împuțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împút, imperf. 3 sg. împuțeá; conj. prez. 3 să împútă

împuțí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împút, imperf. 3 sg. împuțeá; conj. prez. 3 sg. și pl. împútă

ÎMPUȚÍ vb. 1. v. altera. 2. v. cloci.

ÎMPUȚÍRE s. v. alterare.

A ÎMPUȚÍ împút tranz. (spații, încăperi etc.) A face să se împută. /în + a puți

A SE ÎMPUȚÍ pers. 3 se împúte intranz. (despre substanțe organice, organisme moarte etc.) A căpăta miros greu în procesul descompunerii. /în + a puți

împuțì v. 1. a umplea cu putoare; 2. a se strica, a căpăta miros rău. [Lat PUTESCERE].

2) împút și împuțésc, a -í v. tr. (lat. putesco, -éscere. V. put). Umplu de putoare. V. refl. Mă umplu de putoare, mă stric, mă descompun: cadavrele se împut la căldură. – Și împuț (vest).

împuțésc, V. împut.

ÎMPUȚI vb. 1. a se acri, a se altera, a se descompune, a se fermenta, a se înăcri, a se strica, (înv. și reg.) a se sărbezi, a se sminti, (reg.) a se mocni, a se zeri, (prin Ban.) a se pîșcăvi, (prin Transilv.) a se scoace. (Laptele s-a ~.) 2. a se cloci, (prin Mold. și Bucov.) a se bîhli. (Apa s-a ~.)

ÎMPUȚIRE s. acrire, alterare, descompunere, fermentare, înăcrire, stricare. (~ mîncării.)

peștele de la cap se împute prov. (pop.) într-o comunitate / societate corupția începe de la nivel înalt.