Dicționare ale limbii române

15 definiții pentru împrieteni

ÎMPRIETENÍ, împrietenesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni prieten cu cineva sau a face pe cineva prieten cu altcineva. [Pr.: -pri-e-. – Var.: (reg.) împrietiní vb. IV] – În + prieten.
ÎMPRIETINÍ vb. IV v. împrieteni.
ÎMPRIETENÍ, împrietenesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni prieten cu cineva sau a face pe cineva prieten. [Pr.: -pri-e-. – Var.: (reg.) împrietiní vb. IV] – În + prieten.
ÎMPRIETINÍ vb. IV v. împrieteni.
ÎMPRIETENÍ, împrietenesc, vb. IV. Refl. reciproc. (Mai ales construit cu prep. «cu») A intra în legături de prietenie, a deveni prieten (cu cineva). Zile lungi mi le-am pierdut Să mă-mprietenesc cu tine. COȘBUC, P. I 51. ◊ Fig. În prima zi m-am împrietenit cu copacii și cu cîinii. VLAHUȚĂ, O. A. 145. Se împrieteniră și se duseră la palaturile împărătești. ISPIRESCU, L. 371. – Variantă: împrietini (SADOVEANU, E. 7) vb. IV.
ÎMPRIETINÍ vb. IV v. împrieteni.
împrietení (a ~) (-pri-e-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împrietenésc, imperf. 3 sg. împrieteneá; conj. prez. 3 să împrieteneáscă
împrietení vb. (sil. -pri-e-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împrietenésc, imperf. 3 sg. împrieteneá; conj. prez. 3 sg. și pl. împrieteneáscă
ÎMPRIETENÍ vb. (înv. și reg.) a se prieteni, (reg.) a se ortăci. (S-au ~ repede.)
A se împrieteni ≠ a se îndușmăni, a se învrăjbi
A ÎMPRIETENÍ ~ésc tranz. A face să se împrietenească. [Sil. îm-pri-e-] /în + prieten
A SE ÎMPRIETENÍ mă ~ésc intranz. A stabili relații de prietenie; a deveni prieten cu cineva. ~ cu o fată. /în + prieten
împrietenì v. a (se) face prieten.
împrietenésc (vest) și -inésc (est) v. tr. Fac prieten: nevoĭa îĭ împrietenise. V. refl. Mă fac prieten: cînele une-orĭ se împrietenește cu pisica. – În Trans. împret-. Vechĭ și -tnicesc.
ÎMPRIETENI vb. (înv. și reg.) a se prieteni, (reg.) a se ortăci. (S-au ~ repede.)

împrieteni dex online | sinonim

împrieteni definitie

Intrare: împrieteni
împrietini verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
împrieteni verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
  • silabisire: -pri-e-