ÎMPRICINÁ, împricinez, vb. I. Refl. recipr. (Pop.) A găsi pricină de judecată (cu cineva); a se judeca cu cineva. – În + pricină.

ÎMPRICINÁ, împricinez, vb. I. Refl. recipr. (Pop.) A găsi pricină de judecată (cu cineva); a se judeca cu cineva. – În + pricină.

ÎMPRICINÁ, împricinez, vb. I. Refl. reciproc. (Popular) A se certa, a găsi (cuiva) pricină de judecată. Ei să-mpricinară. Pricea lor ce-a fost? Pent’ un spic de grîu. PĂSCULESCU, L. P. 42. Iar dacă ne-mpricinam, La vornicul ne duceam Și-acolo ne împăcam. MARIAN, S. 65.

!împriciná (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se împricineáză

împriciná vb., ind. prez. 1 sg. împricinéz, 3 sg. și pl. împricineáză

A SE ÎMPRICINÁ mă ~éz intranz. pop. 1) A intra în judecată (cu cineva); a se judeca. 2) A se pune de pricină (cu cineva). [Sil. îm-pri-] /în + pricină

împricinéz (mă) v. refl. Intru în pricină, mă cert.