24 definiții pentru împrejurare
ÎMPREJURÁ, împréjur,
vb. I.
Tranz. (
Înv. și
reg.) A ocoli de jur-împrejur, a cuprinde din toate părțile; a înconjura. ♦ (
Reg.) A lega un obiect cu o sfoară etc. trecută împrejur; a încinge. –
Lat. pop. inpergyrare sau din
împrejur. ÎMPREJURÁRE, împrejurări,
s. f. Situație în care se află cineva; circumstanță; întâmplare. ◊
Loc. adv. După împrejurări = potrivit situației; de la caz la caz. –
V. împrejura. ÎMPREJURÁ, împréjur,
vb. I.
Tranz. (
Înv.) A ocoli de jur împrejur, a cuprinde din toate părțile; a înconjura. ♦ (
Reg.) A lega un obiect cu o sfoară etc. trecută împrejur; a încinge. –
Lat. pop. inpergyrare sau din
împrejur. ÎMPREJURÁRE, împrejurări,
s. f. Situație în care se află cineva; circumstanță; întâmplare. ◊
Loc. adv. După împrejurări = potrivit situației; de la caz la caz. –
V. împrejura. ÎMPREJURÁ, împréjur,
vb. I.
Tranz. (Învechit) A înconjura, a cuprinde din toate părțile; a ocoli de jur împrejur. Intrînd nunta acasă, împrejură masa de trei ori. SEVASTOS, N. 219. Cîmpii frumoase, împrejurate de munți verzi se întindeau mai mult decît putea prinde ochiul. RUSSO, O. 24. (Cu pronunțare regională) Bătrînul Socoleanu, doborît sub grindina laudelor... se lăsase pe un scaun, unde-l împrejiuraseră copiii, amețit, zăpăcit. NEGRUZZI, S. I 6. ♦ (Rar) A lega de jur împrejur, a încinge. Oșlobanul ia atunci lemnele... descinge brîul de pe lîngă sine și le împrejură. CREANGĂ, A. 83.
ÎMPREJURÁRE, împrejurări,
s. f. 1. Situație în care se află cineva sau ceva, circumstanță; întîmplare. Rog să fiu iertat, dacă aceste două împrejurări mi se par deosebit de ciudate. SADOVEANU, Z. C. 282. Ce-mprejurare Grabnică te face, Vlade, să mă chemi așa tîrziu? DAVILA, V. V. 151. Cum sînteți dumneavoastră bărbații! Vă pricepeți la împrejurările mari, și la ale mici vă pierdeți cumpătul și rostul. CARAGIALE, P. 118. Am acolo un hambar plin cu posmagi; ia așa, pentru împrejurări grele. CREANGĂ, P. 330. ◊
Loc. adv. După împrejurări = de la caz la caz, potrivit situației. Era unul dintr-acei oameni, din norocire rari, adevărați cameleoni ai societății care-și prefac sufletul și portul după vreme și împrejurări. NEGRUZZI, S. I 71.
2. (Învechit) Perimetru. În scurt, toată această mărime de zidire, a căriia împrejurarea este ca de 240 stînjini, este toată de marmură. GOLESCU, Î. 124.
împrejurá (a ~) (
înv.,
reg.)
vb.,
ind. prez. 3 împréjură
împrejuráre s. f.,
g.-d. art. împrejurắrii;
pl. împrejurắri
împrejurá vb., ind. prez. 1 sg. împréjur, 3 sg. și pl. împréjură împrejuráre s. f., g.-d. art. împrejurării; pl. împrejurări ÎMPREJURÁ vb. v. împresura, încercui, încinge, înconjura, înfășura, învălui, ocoli, strânge. ÎMPREJURÁRE s. 1. v. situație. 2. circumstanță, ipostază, moment, ocazie, prilej, situație. (O ~ nimerită.) 3. (la pl.) v. vremuri. 4. întâmplare, ocazie, prilej. (~ a făcut ca...) ÎMPREJURÁRE s. v. circumferință, perimetru. MĂSURĂ ÎMPREJÚR s. v. circumferință, perimetru. A ÎMPREJURÁ împréjur tranz. 1) înv. A cuprinde din toate părțile; a încercui; a înconjura; a împrejmui; a împresura. 2) pop. A ocoli de jur împrejur. /Din împrejur ÎMPREJURÁRE ~ări f. Situație în care are loc un eveniment oarecare; circumstanță. O ~ nimerită. ◊ După ~ări în concordanță cu situația. [G.-D. împrejurării] /v. a împrejura împrejurà v.
1. a înconjura; îl împrejuraseră copiii NEGR.;
2. a închide cu gard: a împrejurat locul. [Lat. PRAEGYRARE].
Împrejurare f. circumstanță: împrejurările vieții.
împrejuráre f., pl. ărĭ (d. împrejur). Circumstanță.
împrejuréz v. tr. Înconjor, împresor: a împrejura un loc cu gard, îl împrejurase copiiĭ, (fig.) greutățile.
împrejura vb. v. ÎMPRESURA. ÎNCERCUI. ÎNCINGE. ÎNCONJURA. ÎNVĂLUI. OCOLI. împrejurare s. v. CIRCUMFERINȚĂ. PERIMETRU. ÎMPREJURARE s. 1. caz, circumstanță, condiție, conjunctură, ipostază, postură, poziție, situație, stare, (înv.) încunjurare, peristas, prilejire, stat, împrejur-stare, (fig.) context. (În această ~ poate acționa.) 2. circumstanță, ipostază, moment, ocazie, prilej, situație. (O ~ nimerită.) 3. (la pl.) circumstanțe (pl.), conjunctură, timpuri (pl.), vremuri (pl.). (~ile erau foarte grele.) 4. întîmplare, ocazie, prilej. (~ a făcut ca...) AMICUS CERTUS IN RE INCERTA CERNITUR (lat.) prietenul sigur se cunoaște într-o împrejurare nesigură – Cicero, „De amicitia”, 17, 64, Ennius, „Fragmenta scenica”, 296. În românește îi corespunde proverbului: prietenul adevărat la nevoie se cunoaște. împrejurare dex online | sinonim
împrejurare definitie
Intrare: împrejura
împrejura verb grupa I conjugarea I
Intrare: împrejurare
împrejurare substantiv feminin