ÎMPREJMUITÓR, -OÁRE, împrejmuitori, -oare, adj. Care împrejmuiește. ♦ Înconjurător. [Pr.: -mu-i-] – Împrejmui + suf. -tor.

ÎMPREJMUITÓR, -OÁRE, împrejmuitori, -oare, adj. Care împrejmuiește. ♦ Înconjurător. [Pr.: -mu-i-] – Împrejmui + suf. -tor.

ÎMPREJMUITÓR, -OÁRE, împrejmuitori, -oare, adj. Care împrejmuiește, care este împrejur; înconjurător. În mai puțin decît s-ar crede, pădurile împrejmuitoare zăceau doborîte la pămînt! HOGAȘ, M. N. 167.

împrejmuitór (-mu-i-) adj. m., pl. împrejmuitóri; f. sg. și pl. împrejmuitoáre

împrejmuitór adj. m. (sil. -mu-i-), pl. împrejmuitóri; f. sg. și pl. împrejmuitoáre

ÎMPREJMUITÓR adj. înconjurător, (rar) țărmuitor. (Un gard ~.)

ÎMPREJMUITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) rar Care împrejmuiește; înconjurător. /a împrejmui + suf. ~tor

ÎMPREJMUITOR adj. înconjurător, (rar) țărmuitor. (Un gard ~.)