ÎMPRĂȘTIETÓR, -OÁRE, împrăștietori, -oare, adj. 1. (Rar) Care împrăștie; care difuzează. 2. (Înv.) Risipitor. [Pr.: -ti-e-] – Împrăștia + suf. -tor.

ÎMPRĂȘTIETÓR, -OÁRE, împrăștietori, -oare, adj. 1. (Rar) Care împrăștie; care difuzează. 2. (Înv.) Risipitor. [Pr.: -ti-e-] – Împrăștia + suf. -tor.

ÎMPRĂȘTIETÓR, -OÁRE, împrăștietori, -oare, adj. (Rar) Care împrăștie, care difuzează. Această artă [tiparul] cea mai mare împrăștietoare și păstrătoare a întîmplărilor. KOGĂLNICEANU, S. A. 53.

împrăștietór (înv.) (-ti-e-) adj. m., pl. împrăștietóri; f. sg. și pl. împrăștietoáre

împrăștietór adj. m. (sil. -ti-e-), pl. împrăștietóri; f. sg. și pl. împrăștietoáre

ÎMPRĂȘTIETÓR adj., s. v. cheltuitor, risipitor.

împrăștietor adj., s. v. CHELTUITOR. RISIPITOR.