Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

8 defini╚Ťii pentru ├«mpov─âr─âtor

├ÄMPOV─éR─éT├ôR, -O├üRE, ├«mpov─âr─âtori, -oare, adj. Care ├«mpov─âreaz─â; cople╚Öitor. ÔÇô ├Ämpov─âra + suf. -─âtor.
├ÄMPOV─éR─éT├ôR, -O├üRE, ├«mpov─âr─âtori, -oare, adj. Care ├«mpov─âreaz─â; cople╚Öitor. ÔÇô ├Ämpov─âra + suf. -─âtor.
ÎMPOVĂRĂTÓR, -OÁRE, împovărători, -oare, adj. Care împovărează, copleșitor. N-au știut ce-i munca împovărătoare și amară. SADOVEANU, P. S. 201. Ea este o realitate, și chiar o tristă și împovărătoare realitate. ODOBESCU, S. III 479.
împovărătór adj. m., pl. împovărătóri; f. sg. și pl. împovărătoáre
împovărătór adj. m., pl. împovărătóri; f. sg. și pl. împovărătoáre
ÎMPOVĂRĂTÓR adj. 1. (înv.) povăros. (O greutate ~oare.) 2. v. apăsător.
ÎMPOVĂRĂTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) Care împovărează. Muncă ~oare. /a împovăra + suf. ~ător
ÎMPOVĂRĂTOR adj. 1. (înv.) povăros. (O greutate ~.) 2. apăsător, copleșitor, covîrșitor, greu, (livr.) oneros. (Îndatoriri ~.)

împovărător dex online | sinonim

împovărător definitie

Intrare: împovărător
împovărător adjectiv