ÎMPOSESUÍ, împosesuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A da în posesie, a arenda o moșie. – Din în- + posesie.

ÎMPOSESUÍRE s. f. (Înv. și reg.) Acțiunea de a împosesui și rezultatul ei; arendare.

ÎMPOSESUÍ vb. v. arenda.

ÎMPOSESUÍRE s. v. arendare.

împosesuì v. Mold. a pune în posesie, a arenda o moșie: am împosesuit moșia boierului AL.

împosesuĭésc v. tr. Est. Pop. Arendez, daŭ în „posesie” (o moșie, o vie).

împosesui vb. v. ARENDA.

împosesuire s. v. ARENDARE.