ÎMPOPORÁ, împoporez, vb. I. Tranz. (Înv.) A popula un teritoriu. – În + popor.

ÎMPOPORÁRE s. f. (Înv.) Acțiunea de a împopora; populare. – V. împopora.

ÎMPOPORÁ, împoporez, vb. I. Tranz. (Rar) A popula un teritoriu. – În + popor.

ÎMPOPORÁRE s. f. (Rar) Acțiunea de a împopora; populare. – V. împopora.

ÎMPOPORÁ, împoporez, vb. I. Tranz. (Neobișnuit; cu privire la teritorii) A popula. Țara pustiindu-se adese de năpădirile dușmănești, domnii o împoporau cu prinșii ce luau de la vecinii lor. NEGRUZZI, S. I 193. ◊ Fig. Cu visuri, cu gîndiri frumoase, cu fantazia mea, cu viață, Învins de-o milă nesfîrșită, aș vrea să-mpoporez natura. ANGHEL, P. 15.

ÎMPOPORÁRE s. f. (Neobișnuit) Acțiunea de a împopora; populare. În această întindere de vreme, vedem risipa (= prăbușirea) dacilor, împoporarea țării lor cu colonii romane. KOGĂLNICEANU, S. A. 68.

împoporá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 împoporeáză

împoporáre (înv.) s. f., g.-d. art. împoporắrii

împoporá vb., ind. prez. 1 sg. împoporéz, 3 sg. și pl. împoporeáză

împoporáre s. f., g.-d. art. împoporării

ÎMPOPORÁ vb. v. popula.

ÎMPOPORÁRE s. v. populare.

împoporéz v. tr. Umplu de popor, populez.

împopora vb. v. POPULA.

împoporare s. v. POPULARE.