ÎMPOPOȚÁ, împopoțez, vb. I. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) împopoțona. – Et. nec.

ÎMPOPOȚÁ, împopoțez, vb. I. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) împopoțona. – Et. nec.

ÎMPOPOȚÁT, -Ă, împopoțați, -te, adj. (Rar) Împopoțonat. Fata babei era împopoțată și netezită pe cap de parc-o linsese vițeii. CREANGĂ, P. 284.

împopoțá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 împopoțeáză

împopoțá vb., ind. prez. 1 sg. împopoțéz, 3 sg. și pl. împopoțeáză

ÎMPOPOȚÁT adj. v. împopoțonat, înzorzonat.

împopoț(on)à v. Mold. a (se) găti cu afectațiune: gătite, împopoțonate, îmbrăcate tot după modă AL. fata babei era împopoțată CR. [Origină necunoscută].

împopoțonéz și împopoțéz (Mold. Munt.), împupuțéz (Trans.), înțoponéz (Munt.), înțoțonéz și înțorțonéz (Mold. Munt.) și țorțonéz (Trans.) v. tr. (cp. cu împupesc, țurțurĭ, zorzoane și țop 1). Înzorzonez, încarc cu prea multe haĭne și podoabe („ca mitocancele”). – La Ĭașĭ și împoschesc.

împopoțat adj. v. ÎMPOPOȚONAT. ÎNZORZONAT.