ÎMPONCIȘÁ, împoncișez, vb. I. (Înv.) 1. Refl. recipr. A veni în conflict cu cineva sau cu ceva, a fi în dezacord; a se contrazice. 2. Tranz. A înfige un obiect ascuțit; a împlânta. – În + ponciș.

ÎMPONCIȘÁRE, împoncișări, s. f. (Înv.) Acțiunea de a (se) împoncișa și rezultatul ei; conflict; împotrivire. [Var.: împuncișáre s. f.] – V. împoncișa.

ÎMPUNCIȘÁRE s. f. v. împoncișare.

ÎMPONCIȘÁ, împoncișez, vb. I. (Înv.) 1. Refl. recipr. A veni în conflict cu cineva sau cu ceva, a fi în dezacord; a se contrazice. 2. Tranz. A înfige un obiect ascuțit; a împlânta. – În + ponciș.

ÎMPONCIȘÁRE, împoncișări, s. f. (Înv.) Acțiunea de a (se) împoncișa și rezultatul ei; conflict; împotrivire. [Var.: împuncișáre s. f.] – V. împoncișa.

ÎMPUNCIȘÁRE s. f. v. împoncișare.

ÎMPONCIȘÁ, împoncișez, vb. I. (Învechit) 1. Refl. A veni în conflict (cu cineva sau ceva), a fi în dezacord; a se contrazice. Oarecare prejudecăți de boierie... de multe ori se împoncișau cu dreptele sale cugete și fapte. La TDRG. 2. Tranz. (Cu privire la obiecte ascuțite) A înfige. Frații Buzești îi scăpară zilele [lui Mihai Viteazul], ucigînd la vreme pe turcul care își împoncișase sulița în pîntecele eroului. ODOBESCU, S. III 607.

ÎMPONCIȘÁRE, împoncișări, s. f. (Învechit) Acțiunea de a (se) împoncișa și rezultatul ei; conflict, opoziție, împotrivire. Nefiind nici o împoncișare de misiuni între aceste două îndatoriri. I. IONESCU, P. 186. (Și în forma împuncișare) În așa împuncișare de idei se aflau boierii bătrîni cu tineritul... Moldovei. CREANGĂ, A. 153. – Variantă: împuncișáre s. f.

ÎMPUNCIȘÁRE s. f. v. împoncișare.

împoncișá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 împoncișeáză, 1 pl. împoncișắm; conj. prez. 3 să împoncișéze; ger. împoncișấnd

împoncișáre (înv.) s. f., g.-d. art. împoncișắrii; pl. împoncișắri

împoncișá vb., ind. prez. 1 sg. împoncișéz, 3 sg. și pl. împoncișeáză, 1 pl. împoncișăm; conj. prez. 3 sg. și pl. împoncișéze; ger. împoncișând

împoncișáre s. f., g.-d. art. împoncișării; pl. împoncișări

ÎMPONCIȘÁ vb. v. împotrivi, opune.

ÎMPONCIȘÁRE s. v. animozitate, ceartă, conflict, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuție, disensiune, dispută, divergență, gâlceavă, împotrivire, învrăjbire, litigiu, neînțelegere, opoziție, opunere, rezistență, vrajbă, zâzanie.

A ÎMPONCIȘÁ ~éz tranz. pop. (obiecte ascuțite la vârf) A face să intre (adânc) cu ascuțișul; a înfige; a împlânta. /în + ponciș

A SE ÎMPONCIȘÁ mă ~éz intranz. A veni în conflict cu cineva sau ceva; a fi în dezacord. /în + ponciș

împoncișà v. a întoarce (în direcțiunea opusă): un turc împoncișă sulița asupra lui BĂLC.

împoncișare f. împotrivire, opozițiune: împoncișare de idei CR. [V. ponciș].

împoncișáre f. Încrucișare, opozițiune: împoncișare de ideĭ.

împoncișéz v. tr. (d. ponciș). Întorc contra: a împoncișa ochiĭ, sulița asupra cuĭva. V. refl. Mă opun (Vechĭ). Mă uĭt ponciș: a te împoncișa la cineva. – Vechĭ și ponc-.

împoncișa vb. v. ÎMPOTRIVI. OPUNE.

împoncișare s. v. ANIMOZITATE. CEARTĂ. CONFLICT. DEZACORD. DEZBINARE. DIFEREND. DISCORDIE. DISCUȚIE. DISENSIUNE. DISPUTĂ. DIVERGENȚĂ. GÎLCEAVĂ. ÎMPOTRIVIRE. ÎNVRĂJBIRE. LITIGIU. NEÎNȚELEGERE. OPOZIȚIE. OPUNERE. REZISTENȚĂ. VRAJBĂ. ZÎZANIE.