Dicționare ale limbii române

11 definiții pentru împoncișa

ÎMPONCIȘÁ, împoncișez, vb. I. (Înv.) 1. Refl. recipr. A veni în conflict cu cineva sau cu ceva, a fi în dezacord; a se contrazice. 2. Tranz. A înfige un obiect ascuțit; a împlânta. – În + ponciș.
ÎMPONCIȘÁ, împoncișez, vb. I. (Înv.) 1. Refl. recipr. A veni în conflict cu cineva sau cu ceva, a fi în dezacord; a se contrazice. 2. Tranz. A înfige un obiect ascuțit; a împlânta. – În + ponciș.
ÎMPONCIȘÁ, împoncișez, vb. I. (Învechit) 1. Refl. A veni în conflict (cu cineva sau ceva), a fi în dezacord; a se contrazice. Oarecare prejudecăți de boierie... de multe ori se împoncișau cu dreptele sale cugete și fapte. La TDRG. 2. Tranz. (Cu privire la obiecte ascuțite) A înfige. Frații Buzești îi scăpară zilele [lui Mihai Viteazul], ucigînd la vreme pe turcul care își împoncișase sulița în pîntecele eroului. ODOBESCU, S. III 607.
împoncișá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 împoncișeáză, 1 pl. împoncișắm; conj. prez. 3 să împoncișéze; ger. împoncișấnd
împoncișá vb., ind. prez. 1 sg. împoncișéz, 3 sg. și pl. împoncișeáză, 1 pl. împoncișăm; conj. prez. 3 sg. și pl. împoncișéze; ger. împoncișând
ÎMPONCIȘÁ vb. v. împotrivi, opune.
A ÎMPONCIȘÁ ~éz tranz. pop. (obiecte ascuțite la vârf) A face să intre (adânc) cu ascuțișul; a înfige; a împlânta. /în + ponciș
A SE ÎMPONCIȘÁ mă ~éz intranz. A veni în conflict cu cineva sau ceva; a fi în dezacord. /în + ponciș
împoncișà v. a întoarce (în direcțiunea opusă): un turc împoncișă sulița asupra lui BĂLC.
împoncișéz v. tr. (d. ponciș). Întorc contra: a împoncișa ochiĭ, sulița asupra cuĭva. V. refl. Mă opun (Vechĭ). Mă uĭt ponciș: a te împoncișa la cineva. – Vechĭ și ponc-.
împoncișa vb. v. ÎMPOTRIVI. OPUNE.

împoncișa dex online | sinonim

împoncișa definitie

Intrare: împoncișa
împoncișa verb grupa I conjugarea a II-a