ÎMPÍNGE, împíng, vb. III. 1. Tranz. A mișca, a urni, a deplasa din loc pe cineva sau ceva, exercitând o apăsare. ♦ Intranz. A se lăsa cu toată greutatea sau puterea spre a urni pe cineva sau ceva din loc. 2. Tranz. A face să înainteze; a duce, a purta (până departe). ♦ Fig. (Adesea peior.) A ajuta pe cineva să ajungă la o situație (nemeritată). 3. Tranz. Fig. A îndemna, a îmboldi. 4. Refl. A se înghesui pentru a putea merge înainte. ♦ Tranz. A îmbrânci. 5. Tranz. (Înv.) A izgoni, a alunga. ♦ Fig. A nu accepta, a respinge. 6. Intranz. (Reg.) A cheltui. ♦ Tranz. A plăti. ◊ Expr. A împinge bani (cuiva) = a mitui (pe cineva). [Perf. s. împinsei, part. împins] – Lat. impingere.

ÎMPÍNGERE, împingeri, s. f. Acțiunea de a (se) împinge și rezultatul ei. ♦ Forță de apăsare exercitată de un corp asupra altuia. – V. împinge.

ÎMPÍNGE, împíng, vb. III. 1. Tranz. A mișca, a urni, a deplasa din loc pe cineva sau ceva, exercitând o apăsare. ♦ Intranz. A se lăsa cu toată greutatea sau puterea spre a urni pe cineva sau ceva din loc. 2. Tranz. A face să înainteze; a duce, a purta (până departe). ♦ Fig. (Adesea peior.) A ajuta pe cineva să ajungă la o situație (nemeritată). 3. Tranz. Fig. A îndemna, a îmboldi. 4. Refl. A se înghesui pentru a putea merge înainte. ♦ Tranz. A îmbrânci. 5. Tranz. (Înv.) A izgoni, a alunga. ♦ Fig. A nu accepta, a respinge. 6. Intranz. (Reg.) A cheltui. ♦ Tranz. A plăti. ◊ Expr. A împinge bani (cuiva) = a mitui (pe cineva). [Perf. s. împinsei, part. împins] – Lat. impingere.

ÎMPÍNGERE, împingeri, s. f. Acțiunea de a (se) împinge și rezultatul ei. ♦ Forță de apăsare exercitată de un corp asupra altuia. – V. împinge.

ÎMPÍNGE, împíng, vb. III. 1. Tranz. A mișca, a urni, a deplasa, a muta (pe cineva sau ceva) din loc, exercitînd o apăsare. Observînd că o carte din bibliotecă ieșea din rînd afară, o împinsei înăuntru. ARGHEZI, P. T. 153. A deschis apoi fereastra, și pe colțuroasa stîncă, Hohotind, a-mpins cadavrul în prăpastia adîncă. COȘBUC, P. I 121. Vulpea a și început cu picioarele a împinge peștele din car jos. CREANGĂ, O. A. 295. El ștergarul i-l desprinde și-l împinge lin la vale, Drept în creștet o sărută pe-al ei păr de aur moale. EMINESCU, O. I 84. ◊ Fig. Nu eroii, nu personalitățile creează istoria, ci poporul împinge înainte istoria și creează eroi. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 7, 36. Spune, femeie, dacă-ți mai vine să mori, cînd feciorii tăi... împing lumea înainte. DAVIDOGLU, M. 96. ◊ Absol. Împinge, răstoarnă și dă năvală drept în odaia lui. GHICA, S. A. 31. ♦ Fig. A înălța, a întinde. Carpații își împing spre miazănoapte înălțimile, învălite în codru. VLAHUȚĂ, O. A. 408. ♦ Intranz. A se lăsa cu toată greutatea sau puterea spre a urni pe cineva sau ceva din loc. Acolo cînd am ajuns Și în poartă am împins, Doru m-o văzut ș-o rîs. ȘEZ. II 9. ◊ Fig. Valurile împing puternic, dar nicăieri apa nu trece de gît. CAMIL PETRESCU, U. N. 311. ♦ A duce, a purta. Măria-sa Alexandru și-a împins steagurile pînă la un loc ce se chema Dumbrava Mestecănișului. SADOVEANU, F. J. 759. S-au iscat mărturii precum că noi de ani de zile împingem vitele noastre la pășune pe hotarul Murgenilor. id. O. VII 104. ♦ Fig. (Adesea peiorativ) A ajuta (pe cineva) să ajungă la o situație. ◊ Expr. A împinge (cuiva) bani = a mitui (pe cineva). După ce mi-au luat fetița, n-am stat cu mînile-n sîn... am împins bani comandanților de jandarmi. CAMILAR, N. II 168. 2. Tranz. Fig. A îndemna, a îmboldi. În drum spre casă, argatul trecu pe la chiabur, împins de grija vițelușului. MIHALE, O. 503. Eu te voi împinge tot spre adevăr. ISPIRESCU, U. 23. Se simți... înfiorată de o faptă la care o împinsese o pornire furioasă de gelozie. NEGRUZZI, S. I 23. ◊ Expr. A-l împinge (pe cineva) păcatul (sau păcatele) să (sau de...) v. păcat. 3. Refl. A se înghesui pentru a putea merge înainte; a se îngrămădi, a-și face loc. Soldații... se împing către Serdici. SAHIA, N. 120. ♦ Tranz. A îmbrînci. Nu mă-mpinge... că amețesc. CARAGIALE, O. I 120. ◊ Refl. reciproc. Și pe gios se tăvălea, Unul pe-altul se-mpingea. ALECSANDRI, P. P. 146. 4. Tranz. Fig. (Învechit) A respinge, a nu primi, a îndepărta de la sine. Ștefan, împingînd aceste condiții înjositoare, armia otomană nu mai întîrziă de a intra în Principat. ARHIVA R. I 106. – Forme gramaticale: perf. s. împinsei, part. împins.

ÎMPÍNGERE, împingeri, s. f. Acțiunea de a (se) împinge și rezultatul ei. Împingere și luptă a istoriei oamenilor. EMINESCU, N. 106. ♦ Forță de apăsare exercitată de un corp asupra altuia.

împínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împíng, perf. s. 1 sg. împinséi, 1 pl. împínserăm; part. împíns

împíngere s. f., g.-d. art. împíngerii; pl. împíngeri

împínge vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împíng, perf. s. 1 sg. împinséi, 1 pl. împínserăm; part. împíns

împíngere s. f., g.-d. art. împíngerii; pl. împíngeri

ÎMPÍNGE vb. 1. v. îmbrânci. 2. v. mâna. 3. v. antrena.

ÎMPÍNGE vb. v. alunga, goni, izgoni, îndemna, respinge, stimula.

ÎMPÍNGERE s. v. îmbrâncire, înghionteală, înghiontire, (reg.) înghioldeală, înghioldire.

împínge (împíng, împíns), vb. – 1. A mișca, a deplasa din loc exercitînd o apăsare. – 2. A face să înainteze, să progreseze. – 3. A face favoruri. – 4. A îmboldi, a incita, a mișca. – 5. (Înv.) A respinge. – Mr. pingu, pimșu, pimtu. Lat. impĭngĕre (Pușcariu 788; Candrea-Dens., 1391; REW 4309; DAR), cf. it. (im)pingere (calabr. mpingere), prov. empenher, v. fr. empeindre, cat. empenyer. Var. pinge, foarte rară, nu este reprezentantă directă a lat. pingere, ci a rezultat cu afereză de la (m)pinge. – Der. împingător, adj. (stimulant, incitant; instigator); împinsătură, s. f. (împingere; apăsare). DAR, urmîndu-l pe Giuglea, Dacor., III, 734, consideră că împinge „a cheltui”, „a face eforturi economice” reprezintă lat. impendĕre, cu aceeași confuzie ca încinde-încinge; însă ex. aduse nu sînt convingătoare, și se explică mai bine prin lat. impĭngĕre.

A ÎMPÍNGE împíng tranz. 1) (persoane, lucruri etc.) A deplasa prin aplicarea unei forțe de apăsare. ~ dulapul. 2) (persoane) A face să se miște prin acțiunea bruscă și puternică a brațelor. ~ pe cineva în prăpastie. 3) (lucruri) A vârî cu forța, îndesând (într-un spațiu limitat); a bucși. ~ hainele în valiză. ◊ ~ bani (cuiva) a mitui (pe cineva). 4) fig. (persoane) A determina prin diverse mijloace (la o acțiune). ~ la revoltă. 5) fig. (persoane) A ajuta să ajungă (la o situație nemeritată). /<lat. impingere

A SE ÎMPÍNGE mă împíng intranz. pop. A-și face loc (înainte) înghesuindu-se sau dând brânci. /<lat. impingere

împinge v. 1. a urni din loc, a da înainte: a împinge carul; 2. fig. a îmboldi: a împinge la muncă. [Lat. IMPINGERE].

2) împíng, -píns, -pínge v. tr. (maĭ vechĭ împeng, d. lat. im-péndere, a cheltui, a sacrifica, a plăti, ca încing 2 d. incéndere. V. pre-ping). Vechĭ. Adeveresc, dovedesc: cele ce nu le putea împenge (Cod. Vor. 66, 7). Azĭ (Dac. 3, 734). Plătesc o sumă.

1) împíng, -píns, a -pínge v. tr. (lat. im-pĭngĕre, -pactum, a împinge, d. pángere, a înfige, rudă cu pagină, propag, compact, pact și vgr. pégnymi, înțepenesc, încheg, pektós, închegat [V. piftie]; it. impingere și impignere, pv. empenher, vfr. empeindre, cat. empenyer). Fac să înainteze exercitînd o presiune: locomotiva mișcă vagoanele saŭ trăgîndu-le, saŭ împingîndu-le. Îmbrîncesc, izbesc: servitoriĭ l-aŭ împins afară pe acel obraznic. Fig. Îndemn: a împinge pe cineva la muncă. – Vechĭ ping (pin afereză din împing saŭ lat. *pingo, refăcut din impingo).

împinge vb. v. ALUNGA. GONI. IZGONI. ÎNDEMNA. RESPINGE. STIMULA.

ÎMPINGE vb. 1. a (se) ghionti, a (se) izbi, a (se) îmboldi, a (se) îmbrînci, a (se) înghionti, (pop.) a (se) buși, (reg.) a (se) brînci, a (se) înghioldi, (prin Mold.) a (se) blendi, a (se) blendisi, a (se) dupăci, (prin Olt. și Ban.) a (se) popîndi. (Nu vă mai ~ atîta!) 2. a antrena, a tîrî. (Îl ~ în acțiuni nesăbuite.)

ÎMPINGERE s. ghiontire, îmboldire, îmbrînceală, îmbrîncire, îmbrîncitură, înghionteală, înghiontire, (reg.) înghioldeală, înghioldire.

fabrica de tuns ouă / de împins vagoane și lustruit tampoane expr. (glum.) loc inexistent; nicăieri.