ÎMPÍNGE, împíng, vb. III. 1. Tranz. A mișca, a urni, a deplasa din loc pe cineva sau ceva, exercitând o apăsare. ♦ Intranz. A se lăsa cu toată greutatea sau puterea spre a urni pe cineva sau ceva din loc. 2. Tranz. A face să înainteze; a duce, a purta (până departe). ♦ Fig. (Adesea peior.) A ajuta pe cineva să ajungă la o situație (nemeritată). 3. Tranz. Fig. A îndemna, a îmboldi. 4. Refl. A se înghesui pentru a putea merge înainte. ♦ Tranz. A îmbrânci. 5. Tranz. (Înv.) A izgoni, a alunga. ♦ Fig. A nu accepta, a respinge. 6. Intranz. (Reg.) A cheltui. ♦ Tranz. A plăti. ◊ Expr. A împinge bani (cuiva) = a mitui (pe cineva). [Perf. s. împinsei, part. împins] – Lat. impingere.

ÎMPÍNGE, împíng, vb. III. 1. Tranz. A mișca, a urni, a deplasa din loc pe cineva sau ceva, exercitând o apăsare. ♦ Intranz. A se lăsa cu toată greutatea sau puterea spre a urni pe cineva sau ceva din loc. 2. Tranz. A face să înainteze; a duce, a purta (până departe). ♦ Fig. (Adesea peior.) A ajuta pe cineva să ajungă la o situație (nemeritată). 3. Tranz. Fig. A îndemna, a îmboldi. 4. Refl. A se înghesui pentru a putea merge înainte. ♦ Tranz. A îmbrânci. 5. Tranz. (Înv.) A izgoni, a alunga. ♦ Fig. A nu accepta, a respinge. 6. Intranz. (Reg.) A cheltui. ♦ Tranz. A plăti. ◊ Expr. A împinge bani (cuiva) = a mitui (pe cineva). [Perf. s. împinsei, part. împins] – Lat. impingere.

ÎMPÍNGE, împíng, vb. III. 1. Tranz. A mișca, a urni, a deplasa, a muta (pe cineva sau ceva) din loc, exercitînd o apăsare. Observînd că o carte din bibliotecă ieșea din rînd afară, o împinsei înăuntru. ARGHEZI, P. T. 153. A deschis apoi fereastra, și pe colțuroasa stîncă, Hohotind, a-mpins cadavrul în prăpastia adîncă. COȘBUC, P. I 121. Vulpea a și început cu picioarele a împinge peștele din car jos. CREANGĂ, O. A. 295. El ștergarul i-l desprinde și-l împinge lin la vale, Drept în creștet o sărută pe-al ei păr de aur moale. EMINESCU, O. I 84. ◊ Fig. Nu eroii, nu personalitățile creează istoria, ci poporul împinge înainte istoria și creează eroi. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 7, 36. Spune, femeie, dacă-ți mai vine să mori, cînd feciorii tăi... împing lumea înainte. DAVIDOGLU, M. 96. ◊ Absol. Împinge, răstoarnă și dă năvală drept în odaia lui. GHICA, S. A. 31. ♦ Fig. A înălța, a întinde. Carpații își împing spre miazănoapte înălțimile, învălite în codru. VLAHUȚĂ, O. A. 408. ♦ Intranz. A se lăsa cu toată greutatea sau puterea spre a urni pe cineva sau ceva din loc. Acolo cînd am ajuns Și în poartă am împins, Doru m-o văzut ș-o rîs. ȘEZ. II 9. ◊ Fig. Valurile împing puternic, dar nicăieri apa nu trece de gît. CAMIL PETRESCU, U. N. 311. ♦ A duce, a purta. Măria-sa Alexandru și-a împins steagurile pînă la un loc ce se chema Dumbrava Mestecănișului. SADOVEANU, F. J. 759. S-au iscat mărturii precum că noi de ani de zile împingem vitele noastre la pășune pe hotarul Murgenilor. id. O. VII 104. ♦ Fig. (Adesea peiorativ) A ajuta (pe cineva) să ajungă la o situație. ◊ Expr. A împinge (cuiva) bani = a mitui (pe cineva). După ce mi-au luat fetița, n-am stat cu mînile-n sîn... am împins bani comandanților de jandarmi. CAMILAR, N. II 168. 2. Tranz. Fig. A îndemna, a îmboldi. În drum spre casă, argatul trecu pe la chiabur, împins de grija vițelușului. MIHALE, O. 503. Eu te voi împinge tot spre adevăr. ISPIRESCU, U. 23. Se simți... înfiorată de o faptă la care o împinsese o pornire furioasă de gelozie. NEGRUZZI, S. I 23. ◊ Expr. A-l împinge (pe cineva) păcatul (sau păcatele) să (sau de...) v. păcat. 3. Refl. A se înghesui pentru a putea merge înainte; a se îngrămădi, a-și face loc. Soldații... se împing către Serdici. SAHIA, N. 120. ♦ Tranz. A îmbrînci. Nu mă-mpinge... că amețesc. CARAGIALE, O. I 120. ◊ Refl. reciproc. Și pe gios se tăvălea, Unul pe-altul se-mpingea. ALECSANDRI, P. P. 146. 4. Tranz. Fig. (Învechit) A respinge, a nu primi, a îndepărta de la sine. Ștefan, împingînd aceste condiții înjositoare, armia otomană nu mai întîrziă de a intra în Principat. ARHIVA R. I 106. – Forme gramaticale: perf. s. împinsei, part. împins.

împínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împíng, perf. s. 1 sg. împinséi, 1 pl. împínserăm; part. împíns

împínge vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împíng, perf. s. 1 sg. împinséi, 1 pl. împínserăm; part. împíns

ÎMPÍNGE vb. 1. v. îmbrânci. 2. v. mâna. 3. v. antrena.

ÎMPÍNGE vb. v. alunga, goni, izgoni, îndemna, respinge, stimula.

împínge (împíng, împíns), vb. – 1. A mișca, a deplasa din loc exercitînd o apăsare. – 2. A face să înainteze, să progreseze. – 3. A face favoruri. – 4. A îmboldi, a incita, a mișca. – 5. (Înv.) A respinge. – Mr. pingu, pimșu, pimtu. Lat. impĭngĕre (Pușcariu 788; Candrea-Dens., 1391; REW 4309; DAR), cf. it. (im)pingere (calabr. mpingere), prov. empenher, v. fr. empeindre, cat. empenyer. Var. pinge, foarte rară, nu este reprezentantă directă a lat. pingere, ci a rezultat cu afereză de la (m)pinge. – Der. împingător, adj. (stimulant, incitant; instigator); împinsătură, s. f. (împingere; apăsare). DAR, urmîndu-l pe Giuglea, Dacor., III, 734, consideră că împinge „a cheltui”, „a face eforturi economice” reprezintă lat. impendĕre, cu aceeași confuzie ca încinde-încinge; însă ex. aduse nu sînt convingătoare, și se explică mai bine prin lat. impĭngĕre.

A ÎMPÍNGE împíng tranz. 1) (persoane, lucruri etc.) A deplasa prin aplicarea unei forțe de apăsare. ~ dulapul. 2) (persoane) A face să se miște prin acțiunea bruscă și puternică a brațelor. ~ pe cineva în prăpastie. 3) (lucruri) A vârî cu forța, îndesând (într-un spațiu limitat); a bucși. ~ hainele în valiză. ◊ ~ bani (cuiva) a mitui (pe cineva). 4) fig. (persoane) A determina prin diverse mijloace (la o acțiune). ~ la revoltă. 5) fig. (persoane) A ajuta să ajungă (la o situație nemeritată). /<lat. impingere

A SE ÎMPÍNGE mă împíng intranz. pop. A-și face loc (înainte) înghesuindu-se sau dând brânci. /<lat. impingere

împinge v. 1. a urni din loc, a da înainte: a împinge carul; 2. fig. a îmboldi: a împinge la muncă. [Lat. IMPINGERE].

2) împíng, -píns, -pínge v. tr. (maĭ vechĭ împeng, d. lat. im-péndere, a cheltui, a sacrifica, a plăti, ca încing 2 d. incéndere. V. pre-ping). Vechĭ. Adeveresc, dovedesc: cele ce nu le putea împenge (Cod. Vor. 66, 7). Azĭ (Dac. 3, 734). Plătesc o sumă.

1) împíng, -píns, a -pínge v. tr. (lat. im-pĭngĕre, -pactum, a împinge, d. pángere, a înfige, rudă cu pagină, propag, compact, pact și vgr. pégnymi, înțepenesc, încheg, pektós, închegat [V. piftie]; it. impingere și impignere, pv. empenher, vfr. empeindre, cat. empenyer). Fac să înainteze exercitînd o presiune: locomotiva mișcă vagoanele saŭ trăgîndu-le, saŭ împingîndu-le. Îmbrîncesc, izbesc: servitoriĭ l-aŭ împins afară pe acel obraznic. Fig. Îndemn: a împinge pe cineva la muncă. – Vechĭ ping (pin afereză din împing saŭ lat. *pingo, refăcut din impingo).

împinge vb. v. ALUNGA. GONI. IZGONI. ÎNDEMNA. RESPINGE. STIMULA.

ÎMPINGE vb. 1. a (se) ghionti, a (se) izbi, a (se) îmboldi, a (se) îmbrînci, a (se) înghionti, (pop.) a (se) buși, (reg.) a (se) brînci, a (se) înghioldi, (prin Mold.) a (se) blendi, a (se) blendisi, a (se) dupăci, (prin Olt. și Ban.) a (se) popîndi. (Nu vă mai ~ atîta!) 2. a antrena, a tîrî. (Îl ~ în acțiuni nesăbuite.)

fabrica de tuns ouă / de împins vagoane și lustruit tampoane expr. (glum.) loc inexistent; nicăieri.