ÎMPELIȚÁ vb. I v. împielița.

ÎMPELIȚÁT, -Ă adj. v. împielițat.

ÎMPIELIȚÁT, -Ă, împielițați, -te, adj. Afurisit, blestemat. ◊ Expr. Drac împielițat, se spune despre un copil neastâmpărat, poznaș, obraznic. A (Substantivat, m.; art.) Dracul. [Var.: împelițát, -ă adj.] – V. împelița.

ÎMPELIȚÁ, împelițez, vb. I. Refl. (Înv.) A se întrupa, a se încarna. [Var.: (rar) împielițá vb. I] – În + peliță (= pieliță).

ÎMPELIȚÁT, -Ă, împelițați, -te, adj. Afurisit, blestemat. ◊ Expr. Drac împelițat, se spune despre un copil neastâmpărat, poznaș, obraznic. ♦ (Substantivat, m.; art.) Dracul. [Var.: împielițát, -ă adj.] – V. împelița.

ÎMPIELIȚÁ vb. I v. împelița.

ÎMPIELIȚÁT, -Ă adj. v. împelițat.

ÎMPELIȚÁ, împelițez, vb. I. Refl. (În basme) A se întrupa, a se încarna. O să te-mpelițezi din cap pînă-n călcîie în chip de om muritor și să te duci pe pămînt, în ce loc ți s-o părea mai potrivit. CARAGIALE, S. N. 11. – Variantă: împielițá vb. I.

ÎMPELIȚÁT, -Ă, împelițați, -te, adj. (Și în forma împielițat) Afurisit, blestemat, îndrăcit. Cati, Cati... – ascultă, modistă împielițată. ALECSANDRI, T. I 69. Acolo, la un foc cu vîlvătăi, baciul și ciobanii, spuneau ghicitori, care de care mai impelițate. DELAVRANCEA, S. 258. Se veseliră și lăudară pe dumnezeu că a dat atîta tărie lui Greuceanu de a izbîndit împotriva împelițaților vrăjmași ai omenirii. ISPIRESCU, L. 224. ◊ Expr. Drac împelițat, se zice despre un copil neastîmpărat, poznaș, obraznic. Acu să pleci că te iau și eu la bătaie, drac împielițat ce ești! REBREANU, R. II 33. Ce ochi de drac împielițat avea Mogîldea; și ca un viezure își răsucea capul – o clipă n-avea astîmpăr. VLAHUȚĂ, O. A. 380. Vai, ce drac împielițat! ALECSANDRI, T. I 135. ♦ (Substantivat, m. art.) Dracul, diavolul. Vrei să mă furi la iad, impelițatule?! VISSARION, B. 85. – Variantă: împielițát,-ă adj.

ÎMPIELIȚÁ vb. I v. împelița.

ÎMPIELIȚÁT, -Ă adj. v. împelițat.

!împelițá (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se împelițeáză

*împielițát adj. m., pl. împielițáți; f. împielițátă, pl. împielițáte

*împielițátul (dracul) s. m. art.

împelițá vb., ind. prez. 1 sg. împelițéz, 3 sg. și pl. împelițeáză; part. împelițát

ÎMPELIȚÁ vb. v. incarna, întruchipa, întrupa.

ÎMPELIȚÁT adj., s. v. afurisit, blestemat, câinos, hain, îndrăcit, rău, ticălos.

ÎMPELIȚÁTUL s. art. v. aghiuță, demon, diavol, drac, încornoratul, naiba, necuratul, satană, tartor.

A SE ÎMPELIȚÁ mă ~éz intranz. înv. 1) A lua o înfățișare (peliță) străină, dându-se drept altcineva. 2) (în basme, despre ființe spirituale) A se transforma în om sau animal. /în + peliță

ÎMPELIȚÁT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A SE ÎMPELIȚA. ◊ Drac ~ se spune unui copil neastâmpărat sau obraznic. 2) Care are purtări rele. /v. a se împelița

împelițà v. a se incarna: o să te impelițezi... în chip de om muritor CAR. [V. pielițà].

împelițát, -ă adj. (d. peliță, pele). Încornat, el însușĭ: drac împelițat. S. m. Împelițatu, dracu. – Și ca v. refl.: să te împelițezĭ în chip de om muritor (Car. VR. 1909, 11, 209), să-țĭ ĭeĭ chip de om, vorbind de un drac.

împelița vb. v. INCARNA. ÎNTRUCHIPA. ÎNTRUPA.

împelițat adj., s. v. AFURISIT. BLESTEMAT. CÎINOS. HAIN. ÎNDRĂCIT. RĂU. TICĂLOS.

împelițatul s. art. v. AGHIUȚĂ. DEMON. DIAVOL. DRAC. ÎNCORNORATUL. NAIBA. NECURATUL. SATANĂ. TARTOR.

drac împielițat expr. 1. rău, afurisit. 2. poznaș, neastâmpărat. 3. cutezător.