!împiciorogá (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se împiciorogheáză

împiciorogá vb. (sil. -cio-), ind. prez. 3 sg. împiciorogheáză

împiciorogá, împicioroghéz, vb. I refl. (reg.) 1. (despre pui de animal) a se pune pe picioare, a începe să meargă. 2. (despre oameni bolnavi) a se pune iar pe picioare, a se scula de pe boală, a se întrema.

împicĭorongéz și -ogéz, a -gá v. tr. (d. picĭoroange, unelte de umblat). Vest. Pun pe picĭoare, scol, fac să prindă putere (un convalescent orĭ un copil care începe să umble): bine că te-aĭ împicĭorogat (VR. 1928, 9, 218). Fig. Pentru o împicĭorongare a ziaruluĭ Lupta (ziaru Steagul, 10 Ĭuliŭ 1922, 1, 5). – Și -gesc.

împiciorogá, vb. refl. – A se pune pe picioare; a se întrema (Faiciuc, 2008). – Din în- + piciorog, picioroage „catalige” (< picior + suf. -og) (Scriban, MDA).