ÎMPESTRIȚÁ, împestrițez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face pestriț. – În + pestriț.

ÎMPESTRIȚÁRE, împestrițări, s. f. Acțiunea de a (se) împestrița și rezultatul ei. – V. împestrița.

ÎMPESTRIȚÁ, împestrițez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face pestriț. – În + pestriț.

ÎMPESTRIȚÁRE, împestrițări, s. f. Acțiunea de a (se) împestrița și rezultatul ei. – V. împestrița.

ÎMPESTRIȚÁ, împestrițez, vb. I. Tranz. A face pestriț. (Fig.) Cu becul electric aprins pe noptieră, Grigore privea umbrele imobile ce împestrițau odaia cu niște amintiri împietrite. REBREANU, R. I 51. ◊ Refl. Lungul șanțului se împestriță de culorile năframelor. CAMILAR, TEM. 168.

ÎMPESTRIȚÁRE, impestrițări, s. f. Acțiunea de a (se) împestrița și rezultatul ei. Limbajul, prin incoerența și împestrițarea lui, e de ajuns... să ne arate și incoerența ideilor unei societăți informe. IBRĂILEANU, SP. CR. 237.

împestrițá (a ~) vb., ind. prez. 3 împestrițeáză

împestrițáre s. f., g.-d. art. împestrițắrii; pl. împestrițắri

împestrițá vb., ind. prez. 1 sg. împestrițéz, 3 sg. și pl. împestrițeáză; conj. prez. 3 sg. și pl. împestrițéze

împestrițáre s. f., g.-d. art. împestrițării; pl. împestrițări

ÎMPESTRIȚÁ vb. v. smălța.

ÎMPESTRIȚÁRE s. împestrițătură.

A ÎMPESTRIȚÁ ~éz tranz. A face să se împestrițeze. /în + pestriț

A SE ÎMPESTRIȚÁ mă ~éz intranz. A deveni pestriț; a ajunge pestriț. /în + pestriț

împestrițà v. a (se) face pestriț.

împestrițéz și pestrițéz v. tr. Fac pestriț. – În nord și împistrițez, împistresc, -truĭesc (vsl. pĭstriti); în sud împopistrez și împup- (bg. popistrĕam)

ÎMPESTRIȚA vb. a păta, a smălța, (rar) a pestrița, (înv. și reg.) a popistri, (fig.) a smălțui. (Florile ~ cîmpia.)

ÎMPESTRIȚARE s. împestrițătură.