împerciuná, împerciunéz, vb. I (reg.) a îndoi cu ciocanul vârful cuiului, ieșit de cealaltă parte a lemnului, și a lăți prin batere acest vârf, pentru ca să nu se mai scoată cuiul.

împercĭunéz, V. percĭunez.

percĭunéz v. tr. (turc. perčin, acțiunea de a percĭuna). Est. Îndoĭ (ca să nu maĭ ĭasă) capătu unuĭ piron care a străpuns lemnu. – Și împ-.