ÎMPELIȚÁ vb. I v. împielița.

ÎMPELIȚÁ, împelițez, vb. I. Refl. (Înv.) A se întrupa, a se încarna. [Var.: (rar) împielițá vb. I] – În + peliță (= pieliță).

ÎMPIELIȚÁ vb. I v. împelița.

ÎMPELIȚÁ, împelițez, vb. I. Refl. (În basme) A se întrupa, a se încarna. O să te-mpelițezi din cap pînă-n călcîie în chip de om muritor și să te duci pe pămînt, în ce loc ți s-o părea mai potrivit. CARAGIALE, S. N. 11. – Variantă: împielițá vb. I.

ÎMPIELIȚÁ vb. I v. împelița.

!împelițá (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se împelițeáză

împelițá vb., ind. prez. 1 sg. împelițéz, 3 sg. și pl. împelițeáză; part. împelițát

ÎMPELIȚÁ vb. v. incarna, întruchipa, întrupa.

A SE ÎMPELIȚÁ mă ~éz intranz. înv. 1) A lua o înfățișare (peliță) străină, dându-se drept altcineva. 2) (în basme, despre ființe spirituale) A se transforma în om sau animal. /în + peliță

împelițà v. a se incarna: o să te impelițezi... în chip de om muritor CAR. [V. pielițà].

împelițát, -ă adj. (d. peliță, pele). Încornat, el însușĭ: drac împelițat. S. m. Împelițatu, dracu. – Și ca v. refl.: să te împelițezĭ în chip de om muritor (Car. VR. 1909, 11, 209), să-țĭ ĭeĭ chip de om, vorbind de un drac.

împelița vb. v. INCARNA. ÎNTRUCHIPA. ÎNTRUPA.