ÎMPEȚÍ, împețesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A peți. – Din [a merge, a se duce, a veni etc.] în pețit.

ÎMPEȚÍT s. n. (Pop.) Pețit. – V. împeți.

ÎMPEȚÍ, împețesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A peți. – Din [a merge, a se duce, a veni etc.] în pețit.

ÎMPEȚÍT, împețite, s. n. (Rar) Pețit. – V. împeți.

ÎMPEȚÍ, împețesc, vb. IV. Tranz. A peți. Cît despre fata lui Papură-Împărat, pune-ți pofta în cui. – Și pentru ce, mă rog?... – Pentru că mă duc s-o-mpețesc. ALECSANDRI, T. I 396.

ÎMPEȚÍT s. n. Pețit. În vremile mai vechi, cînd flăcăii se duceau la însurătoare – după împețit – pe lîngă părinți, mai luau cu ei și cîte un mehenghi bun de gură, rău de treabă și lăudăros, că să spuie glume și să fie în toate de partea flăcăului. ȘEZ. IV 230.

împețí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împețésc, imperf. 3 sg. împețeá; conj. prez. 3 să împețeáscă

împețít (pop.) s. n.

împețí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împețésc, imperf. 3 sg. împețeá; conj. prez. 3 sg. și pl. împețeáscă

împețít s. n., pl. împețíte

ÎMPEȚÍ vb. v. cere, peți.

ÎMPEȚÍT s. v. pețire, pețit.

împețì v. a peți: am hotărât s’o împețesc pentru tine POP.

împețésc, V. pețesc.

pețésc v. tr. (lat. *pĕtesco, *pĕtire îld. pĕto, pétere, a cere; sp. pg. pedir. V. petițiune). Cer în căsătorie p. altu saŭ p. mine. – Și împețesc.

pețít n., pl. urĭ. Acțiunea de a peți: a umbla (a merge, a te duce) în pețit (greșit scris împețit).

împeți vb. v. CERE. PEȚI.

împețit s. v. PEȚIRE. PEȚIT.