ÎMPEȚÍ, împețesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A peți. – Din [a merge, a se duce, a veni etc.] în pețit.

ÎMPEȚÍ, împețesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A peți. – Din [a merge, a se duce, a veni etc.] în pețit.

ÎMPEȚÍ, împețesc, vb. IV. Tranz. A peți. Cît despre fata lui Papură-Împărat, pune-ți pofta în cui. – Și pentru ce, mă rog?... – Pentru că mă duc s-o-mpețesc. ALECSANDRI, T. I 396.

împețí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împețésc, imperf. 3 sg. împețeá; conj. prez. 3 să împețeáscă

împețí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împețésc, imperf. 3 sg. împețeá; conj. prez. 3 sg. și pl. împețeáscă

ÎMPEȚÍ vb. v. cere, peți.

împețì v. a peți: am hotărât s’o împețesc pentru tine POP.

împețire f. pețire: cu Lia drăgălașă să cate împețire AL.

împețésc, V. pețesc.

pețésc v. tr. (lat. *pĕtesco, *pĕtire îld. pĕto, pétere, a cere; sp. pg. pedir. V. petițiune). Cer în căsătorie p. altu saŭ p. mine. – Și împețesc.

împeți vb. v. CERE. PEȚI.