ÎMPĂUNÁ, împăunez, vb. I. Refl. A se făli, a se mândri, a se fuduli. [Pr.: -pă-u-] – În + păun (după fr. pavaner).

ÎMPĂUNÁ, împăunez, vb. I. Refl. A se făli, a se mândri, a se fuduli. [Pr.: -pă-u-] – În + păun (după fr. pavaner).

ÎMPĂUNÁ, împăunez, vb. I. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu») A face paradă (de ceva); a se fuduli, a se făli (cu ceva ce aparține altuia). S-a împăunat cu un trofeu pe care nu l-a dobîndit el. Steagul fusese cucerit, de un soldat. PAS, L. I 328. Auzind băiatul nostru că ucigașii lui se împăunau cu isprăvile sale, se scîrbi foarte mult. POPESCU, B. II 103.

!împăuná (a se ~) (-pă-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se împăuneáză

împăuná vb. (sil. -pă-u-), ind. prez. 1 sg. împăunéz, 3 sg. și pl. împăuneáză; conj. prez. 3 sg. și pl. împăunéze

ÎMPĂUNÁ vb. v. îngâmfa.

A SE ÎMPĂUNÁ mă ~éz intranz. 1) A deveni (foarte) fudul (ca un păun); a se înfumura; a se îngâmfa. ~ cu succesele altuia. 2) A-și da importanță; a se umfla în pene; a se semeți; a se înfumura; a se îngâmfa. [Sil. -pă-u-] /în + păun

împăunéz (mă) v. refl. (d. păun). Mă fudulesc cu, mă îngînf de: se împăunează cu numele de nobil.

ÎMPĂUNA vb. a se făli, a se fuduli, a se grozăvi, a se infatua, a se înfumura, a se îngîmfa, a se lăuda, a se mîndri, a se semeți, (rar) a se trufi, (înv. și pop.) a se mări, (pop.) a se păuni, (reg.) a se bîrzoia, a se făloși, a se marghioli, a se sfătoși, (reg. fam.) a se furlandisi, a se marțafoi, (Transilv. și Ban.) a se născocorî, (înv.) a se înălța, a se preaînălța, a se preamări, a se prearădica, a se ridica, (fam. fig.) a se înfoia, a se umfla, (arg.) a se șucări. (Nu te mai ~ atîta!)

împăuna, împăunez v. r. a se făli, a se mândri, a se fuduli