ÎMPĂTIMÁ vb. I v. împătimi.

ÎMPĂTIMÍ, împătimesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face pe cineva să sufere, a provoca cuiva dureri. [Var.: împătimá vb. I] – În + patimă.

ÎMPĂTIMÁ vb. I v. împătimi.

ÎMPĂTIMÍ, împătimesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face pe cineva să sufere, a provoca cuiva dureri. [Var.: împătimá vb. I] – În + patimă.

ÎMPĂTIMÁ vb. I v. împătimi.

ÎMPĂTIMÍ, împătimesc, vb. IV. Tranz. A face să sufere, a provoca dureri. (Atestat în forma împătima) Reforme care se ating de garanția politică nu împătimează pe popor cît l-ar împătima lucruri care se ating de societatea casnică. BOLINTINEANU, O. 258. Variantă: împătimá, împătimez, vb. I.

împătimí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împătimésc, imperf. 3 sg. împătimeá; conj. prez. 3 să împătimeáscă

împătimí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împătimésc, imperf. 3 sg. împătimeá; conj. prez. 3 sg. și pl. împătimeáscă