împărat definitie

35 definiții pentru împărat

ex-împărat sm [At: EMINESCU, O. XIV, 132 / S și: exîmpărat / Pl: ~ați / E: ex- + împărat] (Rar) Fost împărat.
ÎMPĂRÁT, împărați, s. m. Suveran (absolut) al unui imperiu. ♦ Fig. Stăpân, conducător. – Lat. imperator.
ÎMPĂRÁT, împărați, s. m. Suveran (absolut) al unui imperiu. ♦ Fig. Stăpân, conducător. – Lat. imperator.
ÎMPĂRÁT, împărați, s. m. Suveran (absolut) al unui imperiu. De-ai fi văzut cum au jucat Copilele de împărat! COȘBUC, P. I 58. Împăratul, fratele craiului, se numea Verde-Împărat. CREANGĂ, P. 183. Împărat și proletar [titlu]. EMINESCU, O. I 56. ◊ (Poetic) Împărat slăvit e codrul, Neamuri mii îi cresc sub poale, Toate înflorind din mila Codrului, măriei-sale. EMINESCU, O. I 100. ♦ Fig. Stăpîn, conducător. De-acum sînt împăratul lumii!... Vie zmei, balauri, pajuri năzdrăvane, le voi combate, le voi învinge. ALECSANDRI, T. I 436.
ÎMPĂRÁ, împăréz, vb. I. Tranz. (Înv.) 1. A pune în țeapă. 2. A aduce ceva la cunoștința tuturor printr-un semn înfipt în vârful unui proțap. – Lat. impalare (< palare).
bárba-împărátului (plantă) s. f. art., g.-d. art. bắrbii-împărátului
împărát s. m., pl. împăráți
Ler-împărát s. propriu m., g.-d. lui Ler-împărát
bárba-împărátului s. f.
împărát s. m., pl. împăráți
Ler-Împărát s. pr. m.
BARBA-ÎMPĂRÁTULUI s. v. curcubeu, pansea, panseluță, trei-frați-pătați, zorea.
ÎMPĂRÁT s. (livr.) cezar, (în Imperiul bizantin) basileu, (pop.) crai, (înv.) chesar, imperator, împărăție.
ÎMPĂRÁTUL s. art. v. steaua polară.
ÎMPĂRATUL-PÉȘTILOR s. v. regină.
împărát (împăráți), s. m. – Suveran absolut al unui imperiu. – Mr. ampirat. La.t imperator (Pușcariu 785; Candrea-Dens., 824; REW 4305; DAR), cf. alb. mbret (Philippide, II, 644), prov. emperaire, it. imperadore, fr. empereur, sp. emperador. Der. de la nominativ, ca în alb., apare și în alte cazuri de nume de persoană, cf. băiat, drac, om. Der. împărăteasă, s. f. (soție de împărat; femeie care conduce un imperiu; nume de plante, Bryonia alba, Atropa Belladonna; la albine, matcă), cu suf. -easă, ca bucătăreasă, cărturăreasă (nu are nici o legătură cu lat. tîrzie imperatrissa, Densusianu, Hlr., 160); împărățel, s. m. (pasăre, aușel, Troglodytes parvulus), cf. numele său fr. roitelet, sp. reyezuelo; împărătesc, adj. (imperial); împărătește, adv. (ca împărații); împărăți, vb. (înv., a proclama pe cineva împărat; a domni); împărăție, s. f. (imperiu, în mod tradițional imperiul bizantin iar apoi cel turc); împărătiță, s. f. (împărăteasă, fată de împărat), cu suf. -iță; împărătuș, s. m. (aușel).
ÎMPĂRÁT ~ți m. 1) (în unele state; folosit și ca titlu pe lângă numele respectiv) Conducător absolut al țării; monarh; suveran; rigă; rege. 2) fig. Stăpân cu puteri nelimitate. /<lat. imperator
împărá, împăréz, vb. I (reg.) 1. a înfige pari sau haraci la vie; a hărăci, a părui (o vie). 2. a împunge cu un ac gros. 3. (refl.) a se înțepa (în ceva), a se împunge. 4. a face cunoscut, a publica.
împărat m. 1. suveranul unui imperiu; 2. pop. rege: un fecior de împărat, Solomon imparat. [Lat. IMPERATOR].
Por-Impărat m. rege al Indiei, învins de Alexandru Macedon: fie măcar dela Por-împărat Al. [Personaj devenit popular prin mijlocirea Alexandriei].
împărát m. (din nom. latin imperátor). Suveranu unuĭ imperiŭ. – Și ump- (Mold. sud).
împăréz v. tr. (d. par 1). Vechĭ. Pun în par, străpung cu paru: bou a căzut într’un par și s’a împărat. Vestesc (punînd un semn într’un par): a împăra satu.
barba-împăratului s. v. CURCUBEU. PANSEA. PANSELUȚĂ. TREI-FRAȚI-PĂTAȚI. ZOREA.
ÎMPĂRAT s. (livr.) cezar, (în Imperiul bizantin) basileu, (pop.) crai, (înv.) chesar, imperator. împărăție.
împăratul s. art. v. STEAUA POLARĂ.
împăratul-peștilor s. v. REGINĂ.
ÎMPĂRĂTEA s. 1. (pop.) crăiasă. 2. (ENTOM.) mamă, matcă, regină, (reg.) crăiasă, crăiță, muscă-mare. (~ albinelor.) 3. (BOT.; Bryonia alba) mutătoare, (reg.) brei, curcubețea, tidvă-de-pămînt.
împărătea s. v. BELADONĂ. MĂTRĂGUNĂ.
AVE CAESAR (IMPERATOR), MORITURI TE SALUTANT! (lat.) slavă ție, Cezar (împărate), cei ce merg la moarte te salută! – Suetoniu, „De vita XII Caesarum”, 4. Omagiu rostit de gladiatori în fața lojii imperiale, la Roma, înainte de începerea luptelor în arenă.
CAESAR NON SUPRA GRAMMATICOS (lat.) împăratul nu este mai presus de gramatici – Replică dată lui Sigismund de Luxemburg când, corectat de arhiepiscopul Placentius pentru o greșeală gramaticală, ar fi spus: „Ego sum rex Romanus et supra grammaticam” („Sunt împărat roman și mai presus de gramatică”). V. și Non est princeps supra leges, sed leges supra principem.
DECET IMPERATOREM STANTEM MORI (lat.) un împărat se cuvine să moară în picioare – Maximă atribuită împăratului Vespasian. Semnifică înfruntarea demnă și stoică a destinului.
ÎMPĂRAT, fam. (Moț; Viciu 34) < subst.; împărățelu poreclă (Paș; Viciu 34).
împărát, împărați s. m. Suveranul unui imperiu. ♦ (În literatura religioasă) Șef suprem al unei țări; rigă, rege, crai, țar, șah. ◊ Împăratul cerurilor sau Împăratul împăraților = Dumnezeu. ◊ Împăratul iudeilor v. iudeu. – Din lat. imperator.
împărat, împărați s. m. (intl.) 1. șef. 2. om influent.
ÎMPĂRÁT, -Ă, împărați, -te, adj. v. ÎMPĂRA. – [DLRM, DAR]

împărat dex

Intrare: împăra
împăra verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: împărat (adj.)
împărat adjectiv
Intrare: Împărat
Împărat
Intrare: împărat (s.m.)
împărat substantiv masculin
Intrare: barba-împăratului
barba-împăratului substantiv feminin articulat (numai) singular