ÎMPĂRÁT, împărați,
s. m. Suveran (absolut) al unui imperiu. De-ai fi văzut cum au jucat Copilele de împărat! COȘBUC, P. I 58. Împăratul, fratele craiului, se numea Verde-Împărat. CREANGĂ, P. 183. Împărat și proletar [titlu]. EMINESCU, O. I 56. ◊ (Poetic) Împărat slăvit e codrul, Neamuri mii îi cresc sub poale, Toate înflorind din mila Codrului, măriei-sale. EMINESCU, O. I 100. ♦
Fig. Stăpîn, conducător. De-acum sînt împăratul lumii!... Vie zmei, balauri, pajuri năzdrăvane, le voi combate, le voi învinge. ALECSANDRI, T. I 436.
împărát (împăráți), s. m. – Suveran absolut al unui imperiu. –
Mr. ampirat. La.t imperator (Pușcariu 785; Candrea-Dens., 824; REW 4305; DAR),
cf. alb. mbret (Philippide, II, 644),
prov. emperaire,
it. imperadore,
fr. empereur,
sp. emperador.
Der. de la nominativ, ca în
alb., apare și în alte cazuri de nume de persoană,
cf. băiat, drac, om.
Der. împărăteasă,
s. f. (soție de împărat; femeie care conduce un imperiu; nume de plante, Bryonia alba, Atropa Belladonna; la albine, matcă), cu
suf. -easă, ca bucătăreasă, cărturăreasă (nu are nici o legătură cu
lat. tîrzie imperatrissa, Densusianu, Hlr., 160); împărățel,
s. m. (pasăre, aușel, Troglodytes parvulus),
cf. numele său
fr. roitelet,
sp. reyezuelo; împărătesc,
adj. (imperial); împărătește,
adv. (ca împărații); împărăți,
vb. (
înv., a proclama pe cineva împărat; a domni); împărăție,
s. f. (imperiu, în mod tradițional imperiul bizantin iar apoi cel turc); împărătiță,
s. f. (împărăteasă, fată de împărat), cu
suf. -iță; împărătuș,
s. m. (aușel).