ÎMPĂRȚITÓR, împărțitori, s. m. 1. (Înv.) Factor poștal, poștaș. 2. (Aritm.) Număr prin care se împarte deîmpărțitul; divizor. – Împărți + suf. -tor.

ÎMPĂRȚITÓR, împărțitori, s. m. 1. (Înv.) Factor poștal, poștaș. 2. (Aritmetică) Număr prin care se împarte deîmpărțitul; divizor. – Împărți + suf. -tor.

ÎMPĂRȚITÓR1, împărțitori, s. m. (Aritm.) Număr prin care se împarte deîmpărțitul; divizor.

ÎMPĂRȚITÓR2, -OÁRE, împărțitori, -oare, s. m. și f. (Rar) Distribuitor de scrisori; factor poștal. Impărțitorul... trecînd lăsa o scrisoare. D. ZAMFIRESCU, la TDRG.

împărțitór s. m., pl. împărțitóri

împărțitór s. m., pl. împărțitóri

ÎMPĂRȚITÓR adj. v. contagios, infecțios, molipsitor.

ÎMPĂRȚITÓR s. 1. v. distribuitor. 2. (MAT.) divizor.

ÎMPĂRȚITÓR s. v. factor, poștar, poștaș, poștă.

ÎMPĂRȚITÓR ~i m. mat. Număr prin care se împarte deîmpărțitul; devizor. /a împărți + suf. ~tor

împărțitor a. care împarte. ║ m. cel ce distribue: împărțitor de scrisori.

împărțitór, -oáre adj. și s. Care împarte: împărțitor de scrisorĭ (factor). S. n., pl. oare. Aritm. Divizor, număru care-l împarte pe altu.

împărțitor adj. v. CONTAGIOS. INFECȚIOS. MOLIPSITOR.

ÎMPĂRȚITOR s. 1. distribuitor. (~ de ziare.) 2. (MAT.) divizor.

împărțitor s. v. FACTOR. POȘTAR. POȘTAȘ. POȘTĂ.