ÎMPĂRȚEÁLĂ, împărțeli, s. f. Faptul de a împărți ceva. ♦ Spec. (Jur.) Împărțire a unor bunuri prin acord între părți sau prin lege; partaj. – Împărți + suf. -eală.

ÎMPĂRȚEÁLĂ, împărțeli, s. f. Faptul de a împărți ceva. ♦ Spec. (Jur.) Împărțire a unor bunuri prin acord între părți sau prin lege; partaj. – Împărți + suf. -eală.

ÎMPĂRȚEÁLĂ, împărțeli, s. f. Împărțire a unor bunuri între mai multe persoane. A venit vestea că trebuie să se împartă moșiile la oameni, ș-apoi oamenii așteaptă împărțeala. REBREANU, R. II 11. Mai dreaptă împărțeală decît aceasta nu cred că se mai poate. CREANGĂ, A. 145. Gălbenașii-mi socotesc, Pe-mpărțeală se tocmesc Și-ntre dînșii se sfădesc. TEODORESCU, P. P. 442.

împărțeálă s. f., g.-d. art. împărțélii; pl. împărțéli

împărțeálă s. f., g.-d. art. împărțélii; pl. împărțéli

ÎMPĂRȚEÁLĂ s. 1. v. împărțire. 2. v. partaj.

împărțeală f. rezultat al împărțirii și lucrul de împărțit.

împărțeálă f., pl. elĭ. Acțiunea de a împărți, de a distribui: împărțeala colacilor la pomană.

ÎMPĂRȚEALĂ s. 1. împărțire. 2. (JUR.) partaj.

ÎMPĂRȚEÁLĂ (< împărți) s. f. Împărțire a unor bunuri între mai multe persoane. 2. (Dr.) Operație prin care se pune capăt unei stări de devălmășie, coproprietate sau indiviziune, prin determinarea sau atribuirea, în natură sau în bani, a părții ce i se cuvine fiecăreia dintre persoanele ale căror bunuri se aflau în această stare.

împărțeală, împărțeli s. f. dojană severă.