Dicționare ale limbii române

11 definiții pentru împărțeală

ÎMPĂRȚEÁLĂ, împărțeli, s. f. Faptul de a împărți ceva. ♦ Spec. (Jur.) Împărțire a unor bunuri prin acord între părți sau prin lege; partaj. – Împărți + suf. -eală.
ÎMPĂRȚEÁLĂ, împărțeli, s. f. Faptul de a împărți ceva. ♦ Spec. (Jur.) Împărțire a unor bunuri prin acord între părți sau prin lege; partaj. – Împărți + suf. -eală.
ÎMPĂRȚEÁLĂ, împărțeli, s. f. Împărțire a unor bunuri între mai multe persoane. A venit vestea că trebuie să se împartă moșiile la oameni, ș-apoi oamenii așteaptă împărțeala. REBREANU, R. II 11. Mai dreaptă împărțeală decît aceasta nu cred că se mai poate. CREANGĂ, A. 145. Gălbenașii-mi socotesc, Pe-mpărțeală se tocmesc Și-ntre dînșii se sfădesc. TEODORESCU, P. P. 442.
împărțeálă s. f., g.-d. art. împărțélii; pl. împărțéli
împărțeálă s. f., g.-d. art. împărțélii; pl. împărțéli
ÎMPĂRȚEÁLĂ s. 1. v. împărțire. 2. v. partaj.
împărțeală f. rezultat al împărțirii și lucrul de împărțit.
împărțeálă f., pl. elĭ. Acțiunea de a împărți, de a distribui: împărțeala colacilor la pomană.
ÎMPĂRȚEA s. 1. împărțire. 2. (JUR.) partaj.
ÎMPĂRȚEÁLĂ (< împărți) s. f. Împărțire a unor bunuri între mai multe persoane. 2. (Dr.) Operație prin care se pune capăt unei stări de devălmășie, coproprietate sau indiviziune, prin determinarea sau atribuirea, în natură sau în bani, a părții ce i se cuvine fiecăreia dintre persoanele ale căror bunuri se aflau în această stare.
împărțeală, împărțeli s. f. dojană severă.

împărțeală dex online | sinonim

împărțeală definitie

Intrare: împărțeală
împărțeală substantiv feminin