Dicționare ale limbii române

13 definiții pentru împărăție

ÎMPĂRĂȚÍE, împărății, s. f. 1. Țară condusă de un împărat; imperiu. ◊ Împărăția cerului = rai. 2. Faptul de a împărăți; stăpânire. 3. (Înv.) Împărat; sultan. ◊ Expr. Împărăția-ta (sau -voastră), formulă de adresare către un împărat. – Împărat + suf. -ie.
ÎMPĂRĂȚÍE, împărății, s. f. 1. Țară condusă de un împărat; imperiu. ◊ Împărăția cerului = rai. 2. Faptul de a împărăți; stăpânire. 3. (Înv.) Împărat; sultan. ◊ Expr. Împărăția-ta (sau -voastră), formulă de adresare către un împărat. – Împărat + suf. -ie.
ÎMPĂRĂȚÍE, împărății, s. f. 1. Țară condusă de un împărat; imperiu. Toată curtea și toată împărăția era plină de jale. ISPIRESCU, L. 4. Îi dă fata, ba cică-i mai dă și jumătate din împărăția lui. CREANGĂ, P. 78. An cu an împărăția tot mai largă se sporește. EMINESCU, O. I 144. ◊ Fig. Stăpînii îi poartă... prin neîmblînzita împărăție a munților. BOGZA, C. O. 354. Clipă cu clipă, înaintînd în împărăția naturii, mă simțeam despărțit de ceasul vremii de față. SADOVEANU, O. VI 526. Eu... zac pierdut în iarba-naltă, Privind, cu ochii beți de poezie, A cerului albastră-mpărăție! IOSIF, P. 35. ◊ (În credința creștină) Împărăția cerului (sau a cerurilor) = rai. S-a fost molipsit, cînd bîntuia o boală năprasnică asupra norodului, de la pătimași, îngrijindu-i și... s-a mutat întru împărăția cerului. CARAGIALE, O. III 86. 2. Faptul de a împărați; conducere, stăpînire. Și fiul craiului, văzînd că nu-i lucru de șagă, se lasă și el de împărăție și... se întoarce înapoi la tată-său acasă. CREANGĂ, P. 187. 3. (Învechit și arhaizant) Împărat, sultan. A pășit înaintea împărăției al șaptelea filozof, cu numele Mitride. SADOVEANU, D. P. 113. Ulițile pe unde trecea... împărăția călare erau pustii. id. Z. C. 289. ◊ Expr. Împărăția-ta (sau voastră), formulă de reverență pentru un împărat. Să ne-nfățișăm împărăției-tale. TEODORESCU, P. P. 103.
împărățíe s. f., art. împărățía, g.-d. art. împărățíei; pl. împărățíi, art. împărățíile
împărățíe s. f., art. împărățía, g.-d. art. împărățíei; pl. împărățíi, art. împărățíile
ÎMPĂRĂȚÍE s. v. imperiu.
ÎMPĂRĂȚÍE s. v. împărat.
ÎMPĂRĂȚÍE ~i f. 1) Stat guvernat de un împărat; imperiu. ◊ ~a ta (sau voastră) formulă stereotipă cu care se adresează cineva către un împărat. 2) Stare de împărat. 3) Loc sau perioadă de timp în care domină în permanență anumite stări de lucruri; imperiu. ◊ ~a cerului (sau cerurilor) rai. [G.-D. împărăției] /împărat + suf. ~ie
împărăție f. 1. domnie; 2. imperiu; 3. od. înalta Poartă: capul său să-l ducă la împărăție POP.
împărățíe f. Imperiŭ. Sediu imperiuluĭ.
ÎMPĂRĂȚIE s. imperiu, (pop.) crăie, (înv.) crăime.
împărăție s. v. ÎMPĂRAT.
împărățíe, împărății s. f. 1. Țară condusă de un împărat; imperiu. ◊ Împărăția cerului (sau cerurilor) = rai. ◊ Împărăția lui Dumnezeu = stăpânirea lui Dumnezeu în cer și pe pământ, peste îngeri, oameni și întregul univers. ◊ Împărăția de mii de ani = împărăția lui Dumnezeu și a celor credincioși, care vor împărăți pe pământ mii de ani, adică până la a doua venire a lui Hristos, și apoi în ceruri, greșit înțeleasă ca fiind de „ o mie de ani” (gr. „...ta hilia eti”). 2. (Înv.) Împărat, sultan. – Din împărat + suf. -ie.

împărăție dex online | sinonim

împărăție definitie

Intrare: împărăție
împărăție substantiv feminin