Dicționare ale limbii române

14 definiții pentru împământenit

ÎMPĂMÂNTENÍ, împământenesc, vb. IV. 1. Tranz. (În Evul Mediu, în Țările Române) A acorda cuiva (printr-un act domnesc) calitatea și drepturile de pământean. 2. Refl. A se stabili într-un loc, a se integra în viața localnicilor. 3. Tranz. și refl. Fig. (Despre obiceiuri, idei etc.) A face să prindă sau a prinde rădăcini; a (se) introduce, a (se) generaliza. – În + pământean.
ÎMPĂMÂNTENÍ, împământenesc, vb. IV. 1. Tranz. (În evul mediu, în țările românești) A acorda cuiva (printr-un act domnesc) calitatea și drepturile de pământean. V. naturaliza. 2. Refl. A se stabili într-un loc, a se integra în viața localnicilor. 3. Tranz. și refl. Fig. (Despre obiceiuri, idei etc.) A face să prindă sau a prinde rădăcini; a (se) introduce, a (se) generaliza. – În + pământean.
ÎMPĂMÎNTENÍ, împămîntenesc, vb. IV. Refl. A se stabili temeinic într-un loc (devenind stăpîn pe o bucată de pămînt), a se integra în viața localnicilor, a nu mai fi considerat ca străin. Viața lui Gheorghe Dima și-a aflat rost pentru o vreme în înfruntarea nestăvilitei vieți a apelor Siretului. Pe urmă, prinzînd drag de oameni și de locuri, omul s-a împămîntenit cu totul. GALAN, Z. R. 45. ◊ Fig. Atîte litere prisoselnice ce, încetul cu încetul, începuseră a se împămînteni în limba noastră. NEGRUZZI, S. I 261.
împământení (a ~) (a stabili într-un loc, a integra) vb., ind. prez. 3 sg. împământenéște, imperf. 3 sg. împământeneá; conj. prez. 3 să împământeneáscă
împământení vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împământenésc, imperf. 3 sg. împământeneá; conj. prez. 3 sg. și pl. împământeneáscă
ÎMPĂMÂNTENÍ vb. 1. v. naturaliza. 2. a adapta, a transplanta. (~ o instituție, un obicei.)
ÎMPĂMÂNTENÍ vb. v. statornici.
A ÎMPĂMÂNTENÍ ~ésc tranz. 1) A face să se împământenească. 2) A confirma (printr-un act) în calitate de pământean cu drepturi corespunzătoare. /în + pământean
A SE ÎMPĂMÂNTENÍ mă ~ésc intranz. 1) A se stabili, integrându-se în viața localnicilor; a prinde rădăcini. 2) fig. (despre obiceiuri, idei etc.) A intra adânc în uz; a deveni obișnuit; a se înrădăcina; a se statornici; a se încetățeni. /în + pământean
împământenì v. a face pământean.
împământenit a. și m. cel ce a căpătat împământenirea.
împămîntenésc v. tr. Fac pămîntean, acord aceleașĭ drepturĭ ca și pămîntenilor (indigenilor), naturalizez. V. refl. Mă așez definitiv undeva. – Rar și pămîntenesc.
ÎMPĂMÎNTENI vb. 1. a (se) naturaliza, (înv.) a (se) indigena, a (se) naționaliza. (S-a ~ în țara noastră.) 2. a adapta, a transplanta. (~ o instituție, un obicei.)
împămînteni vb. v. STATORNICI.

împământenit dex online | sinonim

împământenit definitie

Intrare: împământeni
împământeni verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: împământenit
împământenit adjectiv