ÎMPĂIEJENÍ vb. IV v. împăienjeni.

ÎMPĂIENJENÍ, împăienjenesc, vb. IV. Refl. (Despre ochi, vedere; și în forma împăinjeni) A nu mai vedea clar, a vedea ca prin sită, ca prin ceață. Ochii lui Cimpoieșu se împăienjeneau în niște nouri calzi. CAMILAR, N. I 224. Tîmpla îi stă greu sprijinită pe mînă și cotul i s-afundă în pernă. Ochii i se-mpăinjeniseră. VLAHUȚĂ, O. A. 139. ♦ A se tulbura, a se congestiona, a se injecta. – Variante: împăienjiní (CARAGIALE, O. I 289), împăiejení (ODOBESCU, S. II 431), împăinjení (VLAHUȚĂ, O. A. 139) vb. IV, împăiejená (TEODORESCU, P. P. 584) vb. I, painginí (ALECSANDRI, P. P. 74), painjení (EMINESCU, N. 42), păinjení (EMINESCU, O. I 98), păinjiní (BART, E. 253, BUJOR, S. 88), păinginí (HODOȘ, P. P. 133) vb. IV.

ÎMPĂIEJENÍ vb. IV. v. împăienjeni.

împăĭejenésc, împăĭenjenésc, V. painjinesc.

painjinésc v. tr. (d. paĭnjin). Acoper cu ceață, cu painjiniș (fig. despre ochiĭ celor bolnavĭ, somnoroșĭ orĭ bețĭ). – Și împainjinesc. În Munt. vest împăĭejenesc, în est împăĭenjenesc. În Cod. Vor. paijănesc (intr.): ochiĭ săĭ paijăniră. V. pupăzez.

ÎMPĂIEJENÍT adj. v. împăiejeni. [DLRM]