Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

10 defini╚Ťii pentru ├«mp─âciuitorism

├ÄMP─éCIUITOR├ŹSM s. n. Atitudine de ├«mp─âcare, de conciliere a unor divergen╚Ťe; ├«ncercare de aplanare a conflictelor sociale, ideologice etc. ÔÖŽ P. gener. ├Äng─âduin╚Ť─â exagerat─â fa╚Ť─â de gre╚Öelile cuiva. [Pr.: -ciu-i-] ÔÇô ├Ämp─âciuitor + suf. -ism.
├ÄMP─éCIUITOR├ŹSM s. n. Atitudine de ├«mp─âcare, de conciliere a unor divergen╚Ťe; ├«ncercare de aplanare a conflictelor sociale, ideologice etc. ÔÖŽ P. gener. ├Äng─âduin╚Ť─â exagerat─â fa╚Ť─â de gre╚Öelile cuiva. [Pr.: -ciu-i-] ÔÇô ├Ämp─âciuitor + suf. -ism.
├ÄMP─éCIUITOR├ŹSM s. n. Atitudine oportunist─â care se manifest─â ├«n mi╚Öcarea muncitoreasc─â prin tendin╚Ťa de a acoperi gre╚Öelile altora pentru a-╚Öi ascunde propriile gre╚Öeli, prin ├«ncercarea de a aplana conflictele de clas─â sau chiar de a se ├«mp─âca cu du╚Ömanul ├«mpotriva intereselor clasei muncitoare. Este imposibil s─â ├«nvingi devierea de dreapta, oportunist─â, f─âr─â s─â duci o lupt─â sistematic─â ├«mpotriva ├«mp─âciuitorismului, care ascunde sub aripioara lui pe oportuni╚Öti. STALIN, O. XI 256. ÔÇô Pronun╚Ťat: -ciu-i-.
├«mp─âciuitor├şsm (-ciu-i-) s. n.
├«mp─âciuitor├şsm s. n. (sil. -ciu-i-)
├ÄMP─éCIUITOR├ŹSM s. conciliatorism. (~ unor oportuni╚Öti.)
├ÄMP─éCIUITOR├ŹSM s.n. Atitudine conciliatorist─â, de aplanare a conflictelor de clas─â. ÔÖŽ (P. ext.) ├Äng─âduin╚Ť─â exagerat─â fa╚Ť─â de gre╚Öelile cuiva. [Pron. -ciu-i-. / < ├«mp─âciuitor + -ism, dup─â rus. primirencestvo].
├ÄMP─éCIUITOR├ŹSM s. n. atitudine de aplanare a conflictelor sociale; conciliatorism. ÔŚŐ (p. ext.) ├«ng─âduin╚Ť─â exagerat─â fa╚Ť─â de gre╚Öelile cuiva. (< ├«mp─âca)
├ÄMP─éCIUITOR├ŹSM m. 1) Atitudine de eschivare de la lupt─â, de atenuare a conflictelor. 2) ├Äng─âduin╚Ť─â v─âdit─â fa╚Ť─â de gre╚Öelile cuiva. /├«mp─âciuitor + suf. ~ism
ÎMPĂCIUITORISM s. conciliatorism. (~ unor oportuniști.)

împăciuitorism dex online | sinonim

împăciuitorism definitie

Intrare: împăciuitorism
împăciuitorism substantiv neutru
  • silabisire: -ciu-i-