Dicționare ale limbii române

10 definiții pentru împăciuitor

ÎMPĂCIUITÓR, -OÁRE, împăciuitori, -oare, adj. Care împăciuiește; conciliant. [Pr.: -ciu-i-] – Împăciui + suf. -tor.
ÎMPĂCIUITÓR, -OÁRE, împăciuitori, -oare, adj. Care împăciuiește; conciliant. [Pr.: -ciu-i-] – Împăciui + suf. -tor.
ÎMPĂCIUITÓR, -OÁRE, împăciuitori, -oare, adj. Care împăciuiește, care caută să împăciuiască; conciliant. Vasile fusese moale de la început, împăciuitor, blînd pentru nașu-său Eftimie. DUMITRIU, N. 226. Făcu un semn împăciuitor și ieși spre terasă. CAMIL PETRESCU, N. 137. Luca sări îndată, împăciuitor. REBREANU, R. I 144. – Pronunțat: -ciu-i-.
împăciuitór (-ciu-i-) adj. m., pl. împăciuitóri; f. sg. și pl. împăciuitoáre
împăciuitór adj. m. (sil. -ciu-i-), pl. împăciuitóri; f. sg. și pl. împăciuitoáre
ÎMPĂCIUITÓR adj. conciliant, (înv.) împăcăcios, înduplecător. (Ton ~.)
ÎMPĂCIUITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) Care împăciuiește; cu rol de a mijloci o împăciuire; conciliator; pacificator. /a împăciui + suf. ~tor
împăciuitor m. cel ce împăciuiește.
împăcĭuitór, -oáre adj. Care împăcĭuĭește, conciliant.
ÎMPĂCIUITOR adj. conciliant, (înv.) împăcăcios, înduplecător. (Ton ~.)

împăciuitor dex online | sinonim

împăciuitor definitie

Intrare: împăciuitor
împăciuitor adjectiv
  • silabisire: -ciu-i-